Parlamentul francez adoptă, în premieră, un proiect pentru "reechilibrarea" relaţiilor editorilor de presă cu giganţii internetului

Parlamentul francez a adoptat definitiv marţi instituirea unui "drept conex" drepturilor de autor, reformă de care ar urma să beneficieze agenţiile şi editorii de presă şi care este menită să "reechilibreze" relaţiile acestora cu giganţi ai internetului cum sunt Google sau Facebook, relatează AFP.

Proiectul de lege adoptat marţi de deputaţii francezi reprezintă prima transpunere într-o legislaţie naţională a articolului 15 al directivei europene privind drepturile de autor, aprobată la sfârşitul lui martie a.c. de Parlamentul European.

"Putem fi mândri de faptul că am devenit prima ţară din Europa care transpune" această parte a directivei, a subliniat ministrul culturii, Franck Riester, salutând "un text absolut esenţial pentru democraţia noastră şi pentru supravieţuirea unei prese libere şi independente".

Crearea respectivului drept conex ar urma să permită editorilor din media, cum este şi Agenţia France Presse, să fie remuneraţi mai bine la refolosirea online a producţiei lor de "agregatori de informaţie" ca Google News sau reţele sociale ca Facebook.

Textul adoptat exclude însă "hiperlinkurile, cuvintele izolate şi extrasele foarte scurte dintr-o publicaţie de presă" de sub protecţia acestui drept conex, a cărui durată este stabilită la doi ani, în conformitate cu directiva UE.

Adoptarea proiectului deschide calea negocierilor cu privire, între altele, la modalităţile de remunerare şi alegerea societăţii care va fi responsabilă de colectarea şi gestionarea fondurilor.

"Suma remuneraţiei va trebui să ţină cont de elemente ca investiţiile umane, materiale şi financiare realizate" de editori şi agenţii de presă, precum şi de "contribuţia lor la informarea politică şi generală", se precizează în textul legii, care vizează favorizarea calităţii şi nu a audienţei.

Jurnaliştii profesionişti şi alţi autori de opere publicate (inclusiv fotografii şi videograme) vor avea la rândul lor dreptul la "o parte adecvată şi echitabilă" din remuneraţie, se menţionează în text.

Florence Braka, directoarea generală a Federaţiei franceze a agenţiilor de presă, a explicat pentru France Presse că este vorba de "încununarea unei munci de trei ani", în contextul în care "producţia de informaţii costă scump, iar conţinuturile, mai ales fotografiile, sunt furate de platforme".

La rândul său, Bruno Hocquart de Turtot, reprezentantul Alianţei presei de informaţii politice şi generale, din care fac parte majoritatea publicaţiilor din presa scrisă, a salutat faptul că "munca editorilor de presă şi a jurnaliştilor va fi în sfârşit remunerată, în loc să fie furată într-o veselie de GAFA" (Google, Apple, Facebook, Amazon).

În ce o priveşte, Asociaţia franceză a serviciilor de internet comunitar (ASIC), dintre care fac parte şi Google şi Facebook, a evidenţiat într-un comunicat "excepţiile" consacrate de parlament de la lege "pentru protecţia liberei circulaţii a informaţiilor şi a liberei alegeri a editorilor şi actorilor din sfera digitală".

Comunicatul ASIC menţionează pe de altă parte că, deşi,"în pofida temerilor, legea nu creează obligaţia remunerării sistematice pentru fiecare hiperlink", ea "nu clarifică ce trebuie înţeles prin 'extrase foarte scurte' dintr-o publicaţie de presă".

Ţările membre ale UE au termen până la 17 aprilie 2021 să transpună directiva europeană privind dreptul de autor în legislaţiile naţionale, mai aminteşte AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel