Opoziția acuză guvernul că încearcă să oprească eforturile de aderare la UE a Georgiei.
Parlamentul Georgiei nu a reuşit miercuri să o demită pe preşedinta republicii, Salome Zourabişvili, căreia i s-au reproşat deplasările neautorizate în străinătate din ultimele luni.
Rezultatele oficiale arată că pentru demitere au votat 86 de deputaţi ai partidului de guvernământ Visul Georgian, care a iniţiat procedura, iar pentru destituirea preşedintei ar fi fost necesară o majoritate de două treimi, adică 100 de voturi.
Deputaţii din opoziţie au boicotat votarea.
AFP consemnează că nu se mai recursese niciodată la această procedură de schimbare a şefului statului din 1991, când Georgia a devenit independentă odată cu destrămarea fostei Uniuni Sovietice.
Zourabişvili, în vârstă de 71 de ani, fostă diplomată franceză, este considerată pro-occidentală şi critică faţă de guvernul de la Tbilisi.
Miercuri, înaintea votului, ea a declarat în parlament că "niciun obstacol nu mă va putea opri să ating singurul obiectiv pe care mi l-am stabilit astăzi: obţinerea până la sfârşitul anului a statutului Georgiei de candidată la UE".
Georgia a întreprins deja demersuri în acest sens la Bruxelles, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut; războiul le-a reamintit georgienilor de războiul purtat în ţara lor de ruşi, în 2008.
În ultimele luni, opoziţia a acuzat guvernul că încearcă să submineze eforturile de aderare la Uniunea Europeană şi să ducă o politică favorabilă Moscovei.
"În aceste vremuri grele, fac apel la partenerii noştri europeni să nu abandoneze Georgia, în ciuda acestui vot de destituire anti-european", le-a spus Zourabişvili deputaţilor. Ea a afirmat că "în timp ce Rusia este pe cale să fie învinsă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să îşi întărească influenţa în această regiune recurgând la puterea discretă, la ocuparea şi destabilizarea regiunii", conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu