Parlamentul, INFORMAT despre prelungirea stării de alertă. Orban explică DE CE - DOCUMENT

Premierul Ludovic Orban le-a răspuns preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, cu privire la "informarea" trimisă despre prelungirea stării de alertă. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Procedura invocată pentru care solicitaţi completarea acesteia, în sensul înaintării unei solicitări de încuviinţare, prin raportare la art.4 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, se referă la momentul institurii stării de alertă, prin raportare la alin (3), teza a doua: 'Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de cinci zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată'", se arată în răspunsul premierului. 

De ce a fost doar INFORMAT Parlamentul 

"În cazul de faţă, raportat la momentul prelungirii stării de alertă, reglementarea este prevăzută la art 4, alin 1, teza a doua: 'Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne'. Astfel, pentru prelungirea stării de alertă nu este precizată atribuţia Guvernului de a se adresa Parlamentului printr-o solicitare de încuviinţare", se mai arată în document. 

VEZI DOCUMENTUL COMPLET AICI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel