Patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă este de părere că principalul actor în România, în 2017, va fi Parlamentul. Totodată, consultantul politic crede că ținta majorității care susține Guvernul este amnistiția.
Cozmin Gușă consideră că Președintele României va avea de ales între asumarea unui rol de mediator şi intrarea într-un război politic în care are puţine avantaje.
"Dacă Klaus Iohannis îşi asumă rolul de mediator, atunci el se poate consolida atât în plan personal ca preşedinte, cât şi poate reconsolida relatiile dintre entităţile decizionale în statul roman. Atunci avem un altfel de an politic, direcţionat şi vectorizat de la nivelul înţelegerii dintre preşedinte şi parlament. Daca însă Klaus Iohannis, asa cum ne-a sugerat în acest final de an, probabil greşit sfătuit de consilieri slabi sau interesaţi, va prefera un război politic, atunci el va avea experienţa unui război de supravieţuire. Sunt evidente cele doua armate, una bine consolidată, blindată, cea din majoritatea parlamentara şi politică, şi cea a preşedintelui Klaus Iohannis, o armată politică inexistentă, nesinceră şi dezagregată, şi cu instituţii ale statului care se vor impărţi şi îşi vor asuma o anumită legătură fie cu preşedinţia, fie cu majoritatea parlamentară", a spus Cozmin Guşă, potrivit cancan.ro.
De asemenea, Gușă spune că Parlamentul este principalul actor al anului 2017 şi are drept ţintă un obiectiv neasumat public: amnistiția.
"Parlamentul va fi actorul nou, reinventat, pentru că acest parlament a fost programat să funcţioneze ca un fel de cazemată a armatei blamate. Această armată blamata va acţiona ca atare pentru că are un interes clar şi anume amnistie. Şi-l vor asuma în condiţiile în care vor asigura o guvernare a bunăstarii. Această armată blamată, chiar dacă are un mareşal tensionat, gen Tăriceanu, are un generalissim autoritar în persoana lui Liviu Dragnea - am văzut cum acţionează, cât de precis, şi din acest motiv vedem ca principal actor al lui 2017, parlamentul", a explicat Cozmin Gușă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu