Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au respins solicitarea PDL de a relua votul privind referendumul cerut de președintele Traian Băsescu, referitor la un parlament unicameral cu maxim 300 de legislatori. Parlamentul respingea săptămâna trecută cererea șefului statului de organizare a unui referendum atare celui din 2009. Avizul este consultativ.
”Solicitarea nu are rost. Parlamentul s-a pronunţat. Procedura poate merge înainte, iniţiatorul poate exercita această prerogativă (...) Nu văd în acest demers al PDL decât încercarea de a mai face această micuţă propagandă la mâna a doua”, a declarat șeful Senatului, Crin Antonescu, citat de adevarul.ro.
”Deputatul Mircea Toader, liderul grupului PDL, a solicitat să mai dăm un vot o dată în plen. Nu s-a acceptat aşa ceva, pentru că e foarte limpede: propunerea de aviz favorabil pentru referendum a fost respinsă la vot, înseamnă că referendumul are un aviz negativ, procedura s-a săvârşit. Avizul e strict consultativ, deci nu-l împiedică pe preşedinte să declanşeze referendumul dacă doreşte, când doreşte”, a continuat liberalul.
Cele două Camere au respins, marți, 18 iunie, cu 191 de voturi ”pentru, 123 ”împotrivă” și 69 de abțineri, propunerea președintelui de a consulta populația cu privire la schimbarea modului de organizare a Legislativului: trecerea la o singură Cameră și reducerea numărului de parlamentari la maxim 300. PNL a votat săptămâna trecută împotriva demersului președintelui, iar PDL și PSD au votat ”pentru”, divergență de opinie ce a creat disensiuni în USL. UDMR și PPDD s-au abținut.
La referendumul organizat pe 22 noiembrie 2009, 77,88% dintre cei care s-au prezentat la vot au ales trecerea la unicameral, iar 88,84% dintre cei care au venit la urne au decis reducerea numărului de legislatori la 300.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu