Parlamentul Ungariei deschide calea pentru referendumul privind problemele LGBT propus de guvern

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Parlamentul Ungariei a adoptat o rezoluţie care va împuternici guvernul să organizeze un referendum privind problemele LGBT.

Parlamentul Ungariei a adoptat marţi o rezoluţie care va împuternici guvernul să organizeze un referendum privind problemele LGBT, ridicând campania anti-LGBT a premierului Viktor Orban la un nou nivel, în timp ce se îndreaptă spre o cursă electorală dificilă anul viitor, când vor avea loc alegeri parlamentare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Orban, un naţionalist care se află la putere din 2010, a propus anul acesta un referendum asupra legislaţiei partidului de guvernământ care limitează predarea în şcoli a homosexualităţii şi a problemelor legate de transsexuali, intensificând războiul cultural cu Uniunea Europeană.

Aflat în faţa primelor sale alegeri competitive în mai mult de un deceniu, naţionalistul Orban a încercat să promoveze politici sociale despre care spune că protejează valorile creştine împotriva liberalismului occidental, punând în centrul campaniei sale, alături de migraţie, problemele de gen şi ceea ce el numeşte propaganda LGBTQ.

Parlamentul a votat pe rând cele patru întrebări pentru referendum, aprobându-le cu o majoritate Fidesz. În cadrul referendumului, care va avea loc anul viitor la o dată ce urmează să fie stabilită, ungurii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu organizarea de seminarii despre orientarea sexuală în şcoli fără acordul părinţilor şi dacă sunt de părere că procedurile de schimbare de sex ar trebui promovate în rândul copiilor.

De asemenea, ei vor fi întrebaţi dacă conţinutul media care ar putea influenţa orientarea sexuală ar trebui să fie prezentat copiilor fără nicio restricţie. Legea adoptată în iunie, despre care guvernul spune că are ca scop protejarea copiilor, a provocat nelinişte în comunitatea LGBT.

CITEȘTE ȘI: Armata SUA a lansat o navă numită după un activist al drepturilor LGBT

VEZI ȘI: UE respinge apelul lui Viktor Orban de suspendare a procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar

Uniunea Europeană a respins apelul premierului maghiar Viktor Orbán de a suspenda procedurile de încălcare a dreptului comunitar.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a cerut Uniunii Europene să se concentreze asupra apărării Europei, în loc să depună cauze legale împotriva Ungariei. La mai puțin de o zi după ce premierul ungar Viktor Orbán a trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a suspenda procedurile de încălcare a dreptului comunitar, astfel încât statele membre să se poată concentra pe soluționarea crizelor actuale, UE a răspuns cu o respingere categorică. 

(Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel