Renate Weber a explicat, pentru DCNews, care este stadiul proiectului privitor la parteneriatul civil și când ar putea fi adoptat în România.
Renate Weber consideră că acum, după acest referendum, este momentul propice pentru a fi adoptată legea parteneriatului civil care conferă cuplurilor gay drepturi egale cu cele heterosexuale, cu o singură excepție.
"Eu cred că este posibil"
"Proiectul deja există. El a fost lucrat în colaborare de cei de la CNCD și cu cei de la ACCEPT. Eu am văzut proiectul și vreau să spun că este foarte bine făcut. Același proiect, dar cu diferențe foarte mici, au fost mai multe faze ale lui, a fost accptat și vrea să fie însușit și de PSD și de UDMR. Dacă mă întrebați pe mine, sunt șanse foarte mari ca în sfârșit să avem și noi o lege a parteneriatului civil. E nediscriminatoriu și se face mențiune expres în proiect că se aplică și cuplurilor heterosexuale și cuplurilor homosexuale. La cuplurile heterosexuale există incluziv posibilitatea adoției, ceea ce nu există pentru cuplurile homosexuale. Proiectul, în această fază, spune clar că cuplurile homosexuale nu pot să adopte, în rest, toate celelalte prevederi sunt aceleași. (...) Eu aș fi vrut să mă văd cu ei pentru că aș fi vrut să văd dacă putem pune puțin mai mult în privința creditării și oferirii garanțiilor. Asta cred eu că lipsește din proiect și aș fi vrut să mă văd cu ei, dar o să ne vedem că nu îl adoptă nimeni într-o săptămână. Eu zic că e momentul acum să îl adoptăm repede. (...) Chiar au lucrat niște juriști de excepție la el. Până la sfârșitul anului, eu cred că este posibil (n.r. să fie adoptat). Acum este un moment propice să nu avem niște dezbateri care să manipuleze și să ducă în altă direcție" a declarat Renate Weber pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu