Cristian Tudor Băcanu, deputat PNL, a fost invitat la DC News și DC News TV unde a vorbit despre parteneriatul pe care România îl va încheia cu Statele Unite pentru combaterea traficului de persoane.
Potrivit lui Cristian Tudor Băcanu, România va semna pe 16 septembrie un parteneriat cu Statele Unite, numit Child Protection Compact (CPC). Acordul implică o finanțare de 10 milioane de dolari din partea Departamentului de Stat al SUA pentru a oferi expertiză în combaterea traficului de persoane în România.
„O veste foarte bună pe care România a primit-o este că pe 16 septembrie se semnează un parteneriat cu Statele Unite ale Americii pentru un așa numit Child Protection Compact (CPC), asta înseamnă 10 milioane de dolari pe care Departamentul de Stat îi alocă pentru expertiză în România în combaterea traficului de persoane.”, a spus Cristian Tudor Băcanu.
„Ei se referă strict la minori traficați.”, a completat Val Vâlcu.
„Da. Vă spun un secret. CPC este un program pentru combaterea traficului de minori, dar în momentul în care tu îți construiești capacități instituționale, ele vor opera și împotriva traficului de adulți, adică nu se va rezuma doar la traficul de minori.
Ce e foarte interesant cu acești bani, cei 10 milioane de dolari, este că această sumă va fi alocată exclusiv pentru societatea civilă, deci nu se va lucra prin instituții ale statului și marea parte a banilor va fi alocată în scopul angajării unor experți pentru că, din păcate, noi nu am avut curajul să spunem: „Da, anumite probleme există, știm de ele, dar nu avem încă soluția tehnică să le rezolvăm”, pentru că orice problemă a unui serviciu public, a unei instituții, trebuie tratată, din punctul meu de vedere, științific.", a spus Cristian Tudor Băcanu.
Cristian Tudor Băcanu a explicat că ideea parteneriatului Child Protection Compact a apărut după o vizită la Washington în februarie și martie, unde s-a întâlnit cu congresmenul Chris Smith, un lider în lupta împotriva traficului de persoane. După o serie de discuții, s-a decis atragerea de fonduri pentru expertiza necesară în România. Deputatul a subliniat că este necesară o colaborare pe termen lung pentru a construi instituții independente care să supravegheze și să protejeze victimele traficului.
„Ideea s-a născut în urma unei vizite realizate la Washington în lunile februarie și martie. Am avut atunci o serie de întâlniri, inclusiv cu congresmenul republican Chris Smith care e perceput ca fiind părintele luptei împotriva traficului de persoane și după o serie de întâlniri s-a născut ideea că nu ar fi rău să atragem niște fonduri pentru a obține expertiza necesară.
După aceea a urmat o întreagă serie de întâlniri cu actori politici cărora a trebuit să le explicăm că este necesară încheierea acestui parteneriat pentru că el nu poate fi încheiat fără acordul statului român.
Din păcate, o serie de birocrați români spuneau: „Noi nu avem nevoie de sprijin”. Ba da, avem nevoie de sprijin și e de lucru, de acum înainte, minim 5 ani, dacă nu 10, pentru că trebuie să construim instituții care să supravegheze și să raporteze în mod independent, apolitic, trebuie să ne gândim la un sistem de protecție socială, trebuie să intervenim pe modalitatea în care sunt citate victimele pentru că victimele observăm că se mută dintr-o țară în altă, dintr-un oraș în altul și le pierdem urma. Atunci stau procesele pe rolul instanțelor penale 6-7 ani că nu mai poți a citezi una dintre părți. Victima e parte în dosarul penal și nu mai poți să o citezi.
Toate acestea sunt lucruri rezolvabile pe perioada următoare.”, a spus Cristian Tudor Băcanu la DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu