Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a anunțat că va susține proiectul de lege privind parteneriatul civil, realizat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Ce declară deputatul liberal Ovidiu Raețchi
"Susțin proiectul de lege privind parteneriatul civil, realizat de CNCD și de o serie de asociații care apără drepturile omului. Este extrem de bine lucrat și autorii merită felicitați, chiar dacă la nivelul comisiilor pot să mai apară modificări de nuanță. Mi-ar fi greu să înțeleg de unde ar putea să apară o opoziție argumentată față de un astfel de proiect. Am înțeles, în tot acest timp, că există o rezervă față de redefinirea căsătoriei, dar aici vorbim despre un alt tip de contract civil. Dacă nici măcar pe acesta nu îl acceptă cei care se opun, atunci ce drepturi mai sunt dispuși să le ofere celor care sunt diferiți de ei?
Nu am găsit niciun argument valid împotriva proiectului
În al doilea rând, parteneriatul civil nu este direcționat exclusiv către cuplurile de același sex, oferind o serie de beneficii juridice și pentru cupluri heterosexuale care aleg un parteneriat legal, diferit de căsătorie. În al treilea rând, mi se pare nefericit acel argument care spune că "parteneriatul civil este primul pas spre legalizarea căsătoriilor dintre persoane de același sex" și, de aceea, trebuie respins. Noi nu putem respinge un proiect legislativ bun pe o ipoteză despre viitor: e bun azi, dar mâine s-ar putea schimba. Faptul că orice lege se poate schimba mâine nu înseamnă că nu ar mai trebui să legiferăm deloc azi. Deci, pentru moment, nu am găsit niciun argument valid împotriva proiectului, iar argumentele religioase, oricât ar fi de solide teologic, nu pot decide legislația unui stat laic. Sper că în următoarele zile vom respira un aer european în Parlament și nu vom vedea rezistența care a existat și la abrogarea Articolului 200. Ca liberal, nu îmi pot imagina un alt scenariu."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu