Radu Supremă de la Kiev a votat în favoarea proiectului de lege care vizează interzicerea partidelor pro-ruse.
Deputații Radei Supreme au votat în favoarea proiectului de lege 7172-1 „Cu privire la modificarea anumitor acte legislative ale Ucrainei privind interzicerea partidelor politice”.
Legea interzice partidele dacă scopurile sau acțiunile programului lor vizează:
-justificarea, recunoașterea drept legală, negarea agresiunii armate împotriva Ucrainei, inclusiv prin prezentarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei drept un conflict intern, conflict civil, război civil, negarea ocupării temporare a unei părți a teritoriului Ucrainei;
-glorificarea, justificarea acțiunilor și inacțiunii persoanelor care au efectuat sau desfășoară agresiune armată împotriva Ucrainei, reprezentanților formațiunilor armate ale Federației Ruse, altor formațiuni armate ilegale, bandelor, grupurilor de mercenari create și/sau subordonate și/sau controlate și/sau finanțate de reprezentanții Federației Ruse, ai administrației de ocupație a Federației Ruse, inclusiv prin definirea acestora drept „insurgenți”, „miliții”, „oameni politicoși”.
Potrivit reprezentantului Radei Supreme la Curtea Constituțională, Olga Sovgirya, la 1 aprilie deputații au adoptat în primă lectură proiectul de lege 7172-1, care prevede procedura de interzicere a partidelor pro-ruse, conform Bucpress.
Rușii au luat 400.000 de tone de cereale din teritoriul ucrainean ocupat, adică aproximativ o treime din stocurile de cereale de la Herson, din regiunile Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, a declarat viceministrul agriculturii de la Kiev, Taras Vîsoţki, la televiziunea ucraineană, transmite DPA.
Înainte de război, acolo erau depozitate aproximativ 1,3 milioane de tone de cereale pentru aprovizionarea zilnică, dar şi pentru plantare.
'Nu erau rezerve strategice', a spus el. Dacă stocurile de cereale se reduc, acele zone se confruntă cu riscul de foamete, a avertizat el. Luarea cerealelor cu forţa este istoric o problemă dureroasă între ucraineni şi ruşi.
Aproximativ patru milioane de oameni au murit de foame în Ucraina când dictatorul sovietic Iosif Stalin a forţat ţăranii să intre în ferme colective şi a confiscat cerealele cu forţa în 1932-1933, aminteşte DPA (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu