Partidul lui Mitsotakis, câştigător la parlamentarele din Grecia, nu vrea o coaliţie. Vor fi noi alegeri, în iunie

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Partidul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, Syirza, nu vrea formarea unei coaliţii de guvernare, astfel că elenii vor fi chemaţi din nou la urne. 

Stânga din Grecia urma să primească marţi mandatul pentru formarea unui guvern de coaliţie, în urma unor alegeri parlamentare câştigate de conservatorii din Noua Democraţie, cu 40,8% din voturi, transmite Reuters.

Formaţiunea Syriza, de stânga, a întrunit doar 20,1% din opţiunile electoratului, însă premierul în exerciţiu Kyriakos Mitsotakis, reprezentant al Noii Democraţii, a refuzat luni să încerce formarea unei coaliţii - o poziţie care impune practic noi alegeri în 25 iunie, deoarece fără conservatori actuala opoziţie nu are şanse să alcătuiască o majoritate guvernamentală.

Syriza a declarat că "bătălia finală" abia urmează. "La următoarele alegeri principala noastră răspundere este să împiedicăm prespectiva unui premier atotputernic şi necontrolabil", a susţinut liderul stângii, Alexis Tsipras, într-o declaraţie televizată luni. "Însă şi să protejăm prezenţa conducătoare a stângii în peisajul politic al acestei ţări", a adăugat el, citat de Agerpres.

Syirza, acuze la adresa partidelor de stânga



Preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, urma să se întâlnească în cursul dimineţii cu Tsipras pentru a-i înmâna mandatul de a încerca să formeze un guvern de coaliţie.

Înfrângerea suferită de Syriza a evidenţiat diviziunile din cadrul stângii, apreciază Reuters. Două partide mici, create de foşti membri ai formaţiunii, nu au reuşit să treacă de pragul pentru reprezentarea parlamentară.

Înaintea alegerilor, Syriza a încercat că convingă partidul socialist PASOK, plasat al treilea la alegerile de duminica trecută, şi restul stângii, inclusiv comuniştii din KKE, să susţină o coaliţie guvernamentală. După rezultatul slab la urne, Syirza şi-a acuzat potenţialii aliaţi că i-au întors spatele şi nu sprijină eforturile de formare a unei alianţe mai largi împotriva conservatorilor.

Dacă Tsipras îşi depune mandatul politic încredinţat de şefa statului, aşa cum a sugerat, va fi rândul PASOK să încerce alcătuirea unei majorităţi, înainte de numirea unui guvern interimar care să conducă Grecia spre noi alegeri.

Viitorul scrutin se va desfăşura după un sistem de reprezentare semiproporţională, cu un număr de mandate suplimentare pentru fiecare partid parlamentar, ceea ce - arată Reuters - va creşte şansele unei victorii directe pentru partidul lui Mitsotakis. La noile alegeri vor putea participa din nou toate partidele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel