Partidul lui Olaf Scholz, înfrângere usturătoare la Berlin, în fața conservatorilor. SPD guverna de 20 de ani în Capitală

Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Partidul Social Democrat a suferit o înfrângere usturătoare la Berlin, rezultatele scrutinului anulat din 2021 repetându-se.

Publicitate

Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului federal german Olaf Scholz, formaţiune care conduce primăria capitalei Berlin de mai mult de 20 de ani, a suferit duminică o înfrângere usturătoare la alegerile locale ale acestui oraş-stat, fiind devansat clar de către conservatori, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne şi difuzate de posturile ARD şi ZDF, conform Agerpres.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a câştigat alegerile pentru parlamentul local al Berlinului cu circa 28% din voturi, faţă de 18% SPD, rezultat care, dacă numărarea voturilor confirmă această estimare, ar fi cel mai slab al social-democraţilor în capitala germană în perioada postbelică. Social-democraţii sunt în aceste sondaje aproximativ la egalitate cu Verzii şefei diplomaţiei Annalena Baerbock.

FDP riscă să nu depășească pragul



Liberalii formaţiunii FDP, membri alături de Verzi şi SPD în coaliţia de guvernare a executivului federal condus de Scholz, au circa 5% şi riscă să nu mai intre în parlamentul regional de la Berlin dacă la finalul numărării voturilor nu ating măcar acest procent.

Formaţiunea de stânga Die Linke are 12,5%, iar cea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) circa 9%.

Scrutinul desfăşurat duminică este o repetare a celui din 2021, care a fost invalidat din cauza unor neregularităţi.

Se anunță negocieri dificile



Berlinul este guvernat în prezent de o coaliţie tripartită formată din SPD, Verzi şi Die Linke. Rezultatul acestui scrutin ar permite atât menţinerea acestei coaliţii cât şi una formată doar din social-democraţi şi creştin-democraţi, dar negocierile se anunţă totuşi dificile. Între timp, candidatul CDU, Kai Wegner, a cerut mandatul de formare a executivului regional, dat fiind că partidul său a câştigat alegerile.

Partidul cancelarului Scholz pare să fi fost sancţionat în acest scrutin de locuitorii Berlinului pentru scenele de haos şi violenţă care au avut loc în noaptea de Anul Nou în acest oraş şi care au fost provocate în mare parte de persoane cu background legat de migraţie, după cum a recunoscut însăşi titulara Internelor în guvernul federal, social-democrata Nancy Faeser.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel