PNL se alătură celei mai mari alianțe de centru-dreapta din lume: Uniunea Democrată Internațională.
Este cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din lume (cu peste 80 de membri din 60 de țări). Decizia a fost luată la Washington (în cadrul Reuniunii Executive a Uniunii).
Printre membri se numără: Uniunea Creștin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, Partidul Popular European, Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada și Partidul Liberal din Australia.
IDU a fost înființată în 1983, iar printre membrii săi fondatori se numără Margaret Thatcher, George Bush Senior, Jacques Chirac și Helmut Kohl.
Nicolae Ciucă a declarat: „Noi, Partidul Național Liberal, suntem cel mai vechi partid de centru-dreapta din Europa și împărtășim aceleași valori de centru-dreapta cu membrii IDU, precum libertatea politică și individuală, egalitatea de șanse, sprijinirea mediului privat și respectarea statului de drept. Vom lucra cu celelalte partide membre pentru a promova aceste valori în România și în regiune. În contextul geopolitic actual, noi, partidele de centru-dreapta, trebuie să fim cât mai unite în apărarea liberalismului și valorilor noastre democratice peste tot în lume”.
Siegfried Mureșan a spus că: „Aderarea la Uniunea Democrată Internațională confirmă că Partidului Național Liberal este singurul partid de centru-dreapta din România recunoscut pe plan internațional. Această afiliere va crește și mai mult influența noastră la nivel internațional și va oferi noi oportunități de colaborare cu alte partide de centru-dreapta din Europa și din afara ei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News