Prim-ministrul Croației în exerciţiu, Andrej Plenkovic, a transmis faptul că partidul său HDZ, conservator, a ajuns la un acord cu o formaţiune a dreptei naţionaliste și va constitui un guvern de coaliţie după alegerile legislative din aprilie, transmit Reuters şi AFP.
Uniunea Democrată Croată (HDZ), la guvernare din anul 2016, şi Mişcarea Patria (DP, dreapta naţionalistă) 'au ajuns la un acord și vor forma o nouă majoritate parlamentară şi structura unui nou guvern', a zis miercuri un purtător de cuvânt al premierului croat, Marko Milic.
Negocierile între cele două formaţiuni politice au durat trei săptămâni. În urma votului, HDZ a obţinut 61 de mandate din cele 151 ale Parlamentului. DP, care dispune de 14 mandate, spusese că nu va intra într-un guvern care ar conține SDSS, partidul minorităţii sârbe, un fost aliat al HDZ, sau partidul ecologist de stânga Mozemo. HDZ a acceptat aceste prevederi, dar atrăgându-şi criticile partidelor de opoziţie.
Noua coaliţie de guvernare va avea nevoie de 76 de voturi pentru a fi confirmată de Legislativ.
Plenkovic a zis că se aşteaptă să păstreze sprijinul partidelor minorităţilor naţionale, care au fost aliaţi ai HDZ în mandatele trecute.
Liderul DP, Ivan Penava, a confirmat acordul de coaliţie și a precizat că partidul său va conduce Ministerul Agriculturii, un nou Minister al Demografiei, dar şi o parte a Ministerului Economiei. Aceasta este prima dată când DP va lua parte într-un guvern.
Partidul a făcut campanie pe o platformă de apărare a valorilor familiale tradiţionale şi contra accederii partidului minorităţii sârbe într-o viitoare coaliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News