Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, salută succesul obţinut de colegii noştri în cadrul Referendumului din Italia prin care se respinge reluarea programului de producere a energiei nucleare. Potrivit rezultatelor parţiale, pentru renunţarea la programul nuclear au spus „DA” 94,75 % (25.172.903 dintre italieni) , iar cu „NU” s-au pronunţat doar 5,25 % (1.394.243).
În contextul european în care Germania şi Elveţia au decis renunţarea la programul nuclear, în situaţia în care Verzii Germani au câştigat alegerile locale în acest an determinând astfel stoparea programului de dezvoltare de noi facilităţi nucleare şi închiderea treptată a celor existente, weekend-ul trecut în Italia, Verzii au obţinut un succes răsunător: italienii au hotărât prin Referendum să nu se mai reia programul nuclear. După accidentul de la Fukushima, şi în Franţa colegii noştri cer oficialităţilor să renunţe la programul nuclear, se aspecifică într-un comunicat transmis redacţiei De Ce News.
Prim-vicepreşedintele Partidului Verde, Toni Momoc, reaminteşte că „pe 26 aprilie, la comemorarea accidetului de la Cernobîl, Verzii din România au depus o solicitare Guvernului României prin care am cerut organizarea unui Referendum naţional cu privire la existenţa centralei nucleare de la Cernavodă şi înlocuirea energiei nucleare cu cea obţinută din sursele de energie alternativă. Cerem Preşedintelui şi Guvernului României ca la Referendumul privind modificarea Constituţiei să se introducă şi o întrebare referitoare la folosirea energiei nucleare.”
Preşedintele executiv, Mugur Mihăescu, atrage atenţia că „România dispune de vaste resurse de energie regenerabilă care pot înlocui cu costuri mult mai mici energia nucleară actuală (17,5-18%) produsă în centrala de la Cernavodă. Noi cerem înlocuirea treptată a producerii de energie nucleară cu energie din surse curate şi ne opunem construcţiei de noi reactoare nucleare. În condiţiile în care majoritatea ţărilor europene îşi reconsideră programele nucleare în sensul diminuării folosirii energiei nucleare, românii trebuie consultaţi dacă mai doresc să folosească acest fel de energie dăunătoare mediului. Partidul Verde a solicitat Guvernului să vină cu un set de măsuri prin care să stopeze treptat activitatea nucleară de la Cernavodă şi cu introducerea unui program naţional de producere a energiei din resurse regenerabile.”
La rândul său, secretarul general al PV, Silviu Dumitru, subliniază că „Partidul Verde nu va face niciodată jocurile marilor companii energetice care au interes să producă energie nucleară indiferent de riscurile la care sunt supuşi oameni. Doar politicienii corupţi ai guvernelor ineficiente susţin marile companii producătoare de energie nucleară. Viaţa românilor nu trebuie să se mai afle sub ameninţarea unor catastrofe nucleare posibile a se produce oricând din cauza unor cutremure puternice, a unor greşeli umane sau tehnologice”, mai arată comunicatul.
Vice-preşedintele verzilor, Ovidiu Iane, reafirmă că „după modelul Italiei, este imperios ca autorităţile să organizeze simultan la Referendumul de modificare a Constituţiei şi un Referndum naţional prin care cetăţenii României să se pronunţe la întrebarea dacă doresc folosirea pe mai departe a energiei nucleare sau înlocuirea ei cu energie regenerabilă. Credem că numai populaţia informată cu privire la riscurile cetralei nucleare de la Cernavodă poate gira folosirea în continuare a energiei nucleare. Partidul Verde, singurul partid din Romania care susţine înlocuirea energiei nucleare cu energie alternativă, cheamă membrii societăţii civile, ONG-urile de mediu, să se alature acestui demers. Reamintim Guvernului că Uniunea Europeană prin programele de finanţare sprijină proiectele de dezvoltare pentru producerea de energie alternativă. Tot ceea ce Guvernul at trebui să facă ar fi să asigure cadrul legislativ şi accesul companiilor la aceste fonduri.”
Partidul Verde din România felicită încă o dată pe Verzii Italieni pentru că împreună cu partidele de Opoziţie au reuşit să mobilizeze peste 50% din populaţie la urne pentru a vota ca Italia să renunţe la toate planurile sale privind un program nuclear de proporţii. Aceasta este nu doar o victorie a verzilor, ci o victorie a democraţiei. Autorităţile din România ar trebui să înveţe din această lecţie pe care Italia ne-o oferă, se mai srie în comunicatul Partidului Verde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu