Partidul Verde susţine, într-un comunicat de presă, că " nimeni nu poate garanta că nu se vor produce dezastre ecologice în timpul exploatării zăcământului de la Roşia Montană" şi cere Guvernului interzică utilizarea cianurii la exploatarea aurului şi argintului.
"Considerăm că orice activitate de exploatare care poate pune în pericol vieţi omenești și calitatea mediului trebuie să fie precedată de studii de impact bazate pe o expertiză reală, nu dictate de interese pur economice de grup. Autorităţile dau dovadă de inconştienţă prin ignorarea sau omiterea elaborării de planuri pentru prevenirea și combaterea dezastrelor. Inundațiile gasesc mereu administraţia nepregatită. Care ar fi efectul unor inundații în zonele de lucru cu substanțe toxice conținând cianuri?", se arată în comunicat.
De asemena, Partidul Verde consideră că proiectul de la Roşia Montană trebuie stopat pentru a se evita un dezastrul ecologic ca cel care ar putea avea loc în Turcia.
"În privința proiectului Roşia Montana Gold Corporation, credem că s-au exprimat deja în mod tranșant mai multe instituții publice, profesioniști în domeniu care prin rapoartele pe care le-au publicat și-au arătat poziția împotriva începerii acestui proiect de extracție a aurului la Roșia Montana din toate punctele de vedere: economic, financiar, arheologic, dar mai ales de protecția mediului. Partidul Verde consideră că aceste rapoarte sunt relevante pentru stoparea proiectului RMGC, având în vedere și dezastrul ecologic fără precedent care este în curs la exploatarea minieră de argint a companiei Eti Silver din regiunea Kutahya in Turcia. Acolo, în ultimele zile şi al doilea dig al unui baraj format din trei diguri succesive a cedat. În spatele ultimului dig rămas în picioare se află 15 milioane de tone de deșeuri cu cianuri, care ar putea pune in pericol viata locuitorilor, dar si viata sub toate formele ei in zona calamitata."
Reprezentanţii partidului spun că folosirea cianurii prezintă riscuri mari asupra populaţiei şi mediului şi solicită ca Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta din 2003 să fie dat publicități.
"Tehnologia celor de la R.M.G.C. se bazează pe folosirea cianurii la Roşia Montană, existând riscuri foarte mari asupra populaţiei şi mediului înconjurător. Nimeni nu poate garanta că nu se vor produce dezastre ecologice în timpul exploatării zăcământului de la Roşia Montană sau după încheierea exploatării prin folosirea a 200 milioane kg de cianură.
Solicităm ca Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta din 2003 să fie dat publicității. Considerăm că atribuirea unor licențe de explorare și exploatare, ca și orice concesiune a rezervelor din subsolul României trebuie să se faca prin licitație publică. Statul trebuie să aiba în vedere ca niciun fel de licență de exploatare a resurselor minerale să nu se acorde fără cerința expresă ca procesele tehnologice folosite să fie certificate ca fiind ecologice și sustenabile.
Considerăm de asemenea ca orice activitate de exploatare care poate pune în pericol vieți omenești și calitatea mediului să fie precedată de studii de impact bazate pe o expertiză reală, nu dictate de interese pur economice de grup, și de asemenea să fie elaborate planuri pentru prevenirea și combaterea dezastrelor.
Cerem Guvernului să asigure în integralitate respectarea legilor în vigoare, care oricum au fost în mod repetat încălcate în procedurile de avizare pentru proiectul actual vizând Roșia Montana. Partidul Verde consideră că este absolut necesară în perspectiva oricaror lucrări de acest fel existența unui sistem de asigurare pentru compensarea pagubelor în caz de dezastru, după principiul poluatorul plătește.
Solicităm Guvernului României să ia decizia interzicerii utilizarii cianurii la exploatarea aurului şi argintului, aplicând în fapt rezoluția Parlamentului European.", se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu