Partidul Verde susţine mişcarea celor 133 de personalităţi în demersul contra legii maidanezilor

catel-deschidere
catel-deschidere

Partidul Verde se pronunţă pentru susţinerea sterilizării câinilor fără stăpân şi se alătură celor peste 130 de personalităţi din lumea artistică şi sportivă care au făcut un apel către preşedintele Traian Băsescu să nu promulge Legea privind câinii fără stăpân care prevede eutanasierea patrupedelor.

,,Verzii din România doresc păstrarea mediului înconjurător în limitele lui naturale şi nu vor afectarea niciunui sistem creat de natură. De aceea, ne pronunţăm ferm împotriva maltratării animalelor care nu se pot apăra şi nici nu vrem eutanasierea. Animalele nu sunt ele vinovate dacă sunt în număr mare pe stradă, ci tot noi. Oamenii. am greşit undeva. De aceea, dorim să corectăm greşelile comise şi cerem autorităţilor să acţioneze cu tact şi responsabilitate pentru a rezolva această problemă”, a spus Ovidiu Iane, preşedintele Partidului Verde.

La rândul său Toni Momoc, prim-vicepreşedinte al Partidului Verde afirmă că eutanasierea nu va rezolva problema apariţiei şi înmulţirii câinilor pe stradă: „Mulţi dintre oamenii care sunt proprietari de câini nu îşi sterilizează câinii şi apoi abandonează puii, căţeii, la naştere. Soluţia pe termen mediu este susţinerea programelor de sterilizare a animalelor fără stăpân.”

Preşedintele Partidului Verde, Ovidiu Iane, consideră că legea, dacă este menită să ucidă animalele fără apărare, nu trebuie validată de preşedintele României.

"Noi respingem categoric această lege care nu vine cu soluţii viabile pentru această situaţie. Aşa cum este făcută acum va da cu siguraţă curs la multă birocraţie şi la multe abuzuri din partea autorităţilor locale şi aici mă refer la alternativele de consultare a populaţiei şi prezentarea dovezii cu condiţii corespunzătoare de creştere şi adăpostire în cazul adopţiei. Preşedintele PV lansează un apel public către autorităţile locale şi către preşedintele Traian Băsescu să nu dea curs acestei legi", a mai declarat acesta.

Partidul Verde aminteşte că împotriva proiectului de lege votat de parlamentari sunt numeroşi actori, regizori, solişti şi compozitori, artişti plastici, sportivi, ziarişti, medici etc.

Citeşte şi:

Apelul personalităţilor către Băsescu pentru salvarea maidanezilor. Vezi aici semnatarii

Flash mob la Palatul Cotroceni împotriva eutanasierii câinilor – GALERIE FOTO

Vier Pfoten: Au fost încheiate nişte socoteli între USL şi PDL. Legea maidanezilor pentru suspendarea lui Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel