România a făcut astăzi un pas important pentru lupta împotriva traficului de persoane și protejarea autentică a victimelor infractorilor locali sau rețelelor transfrontaliere.
Camera Deputaților, for decizional, a aprobat marți două legi cu rol foarte important pentru combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor infracțiunilor, elaborate și trecute într-un timp record prin circuitul legislativ de către Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului, alături de Fundația International Justice Mission (IJM) și Asociația ANAIS.
“România dovedește că este preocupată în mod real de combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor infractorilor, care de cele mai multe ori fac parte din rețele internaționale. Suntem printre statele din UE care au cele mai multe persoane traficate. Era de maximă urgență să avem o legislație care să protejeze victimele și să le pună la dispoziție sprijinul necesar pentru a ne asigura că nu se mai întorc în exploatare şi că reuşesc să înceapă un nou capitol din viaţă, fără a fi supravegheate, controlate fizic sau emoţional”, a declarat Cristian Băcanu, Vice-Președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, se arată într-un comunicat oficial.
Prin Proiectul de Lege PLX449/2024 aprobat marți, statul român va acorda un sprijin real, concret, victimelor traficului de persoane şi ale altor infracţiuni grave precum omorul, vătămarea corporală, rele tratamente aplicate minorului, violenţa în familie, lipsirea de libertate în mod nelegal, viol, agresiune sexuală asupra unui adult sau a unui minor, ori tortură sau pornografia infantilă.
După intrarea legii în vigoare, drepturile victimelor vor fi aduse la cunoștința acestora de fiecare dată când vor fi audiate.
A fost extinsă prin această lege plaja de infracțiuni pentru care victimele pot solicita asistență juridică și compensații financiare și s-au modificat condițiile de aplicare astfel:
Este eliminat termenul de 60 de zile în care victimele trebuia să formuleze plângere penală pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege. De exemplu, acest termen era nerezonabil pentru victimele traficului de persoane fiind în mod constant criticat ca fiind extrem de scurt;
Comisiile care acordă compensații sunt formate din judecători specializați în drept penal;
Victimele nu trebuie să dovedească insolvabilitatea infractorilor;
Datele victimelor vor fi protejate pentru a elimina supunerea acestora la riscuri evidente;
Plafonul pentru acordarea asistenței judiciare este crescut;
Membrii de familie ai victimelor au acces la compensație și asistență (de exemplu, în cazul unei crime). Un exemplu grăitor este cazul Caracal unde părinții Alexandrei și bunicii bunicii Luiza nu au putut beneficia de compensație din cauza legislației deficitare;
Modalitatea prin care victimele pot solicita avans din compensația acordată pentru daunele suferite este mult mai facilă.
“Au fost făcuți pași foarte importanți cu acest act normativ pentru a alinia legislația românească învechită la bunele practici din Europa și SUA. Mulțumesc colegului Petre Florin Manole, cosemnatar al celor două proiecte, și mulțumesc pentru sprijin Departamentului de Stat al SUA, Ambasadei Marii Britanii la București, Ministerului Justiției (cu care am avut o colaborare exemplară – ministrul Alina Gorghiu și secretarul de stat Mihai Pașca s-au implicat activ în susținerea proiectelor), Consilierului de Stat Valentin Vătăjelu de la Cancelaria Prim-Ministrului, președintelui Comisiei Juridice a Senatului, Cristian Țăgârlaș, care a acordat un sprijin fundamental și ONG-ului ANAIS”, a mai spus Cristian Băcanu.
De asemenea, prin Proiectul de Lege PLX450/2024, forma agravată a proxenetismului este transformată în trafic de persoane. Asta înseamnă că oricine determină o persoană majoră să practice prostituția prin constrângere, precum și oricine determină o persoană minoră, prin orice mijloc, va fi judecat pentru trafic de persoane .
“Ne asigurăm astfel că pedepsele vor fi mai mari, că persoana care încalcă legea nu va putea să primească o pedeapsă cu suspendarea executării, că DIICOT va efectua urmărirea penală și trimiterea în judecată, precum și că victimele vor beneficia de protecția oferită de L 419, proiectul descris mai sus”, a completat Băcanu.
Proiectele au fost dezbătute cu reprezentanți ai Parchetului General, DIICOT și CSM. Următorul pas este ca proiectele să fie transmise pentru promulgare Președintelui României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu