EXCLUSIV  Pasager: Coșmar la Aeroportul Otopeni! Este inacceptabil ce ni s-a întâmplat!

După un zbor Viena - București, un cetățean român ne-a relatat cu indignare cum a fost tratat pe pista Aeroportului Otopeni, în contextul măsurilor anti-Covid-19 din România.

'Avionul era programat să decoleze la ora 14.00 de pe Aeroportul Otopeni. Mi s-a spus să vin cu cel puțin trei ore înainte. Am venit cu două ore mai devreme deoarece nu cred autoritățile statului în mod necondiționat. Prin urmare, am stat în fața terminalului, în niște corturi. Am stat acolo și am așteptat să vină niște domni să ne invite în Aeroport. Veneau cam o dată la 15-20 de minute.' a declarat pasagerul care dorește să-și păstreze anonimatul.

Povestea începe pe ultimul tronson Viena-București...

'A fost o căldură îngrozitoare. Erau aproximativ 20 de scaune în cort pentru pasagerii care urmau să fie îmbarcați în trei-patru avioane. Nu vreau să mă gândesc la persoanele în vârstă care stăteau în soare, la ora 12.00, pe 30 de grade Celsius. Am decolat și am ajuns în Zurrich. Am trecut prin respectivul aeroport ca în vremurile bune. Nu vă mai spun că la întoarcere trec și prin Viena. Nu a fost ceva deosebit, a fost ca în vremurile bune, normale, cu excepția termoscanării, dar nu te oprea nimeni. Într-adevăr... completai un formular. Povestea începe pe ultimul tronson Viena-București. Ni s-au dat niște hârtii la urcatul în avion în Viena. Erau redactate doar în limba română în contextul în care trei sferturi din avion nu vorbea limba română. Prin urmare, ca un cetățean onest i-am ajutat pe mulți din jurul meu să îl completeze.' a declarat pasagerul pentru DC News.

'De unde a venit surpriza. Am stat o oră și ceva pe pistă, în cort!'

'După ce a aterizat avionul la București, am fost îndemnați să coborâm pe la ușa din spate a aeronavei. Nu am înțeles de ce, însă am făcut acest lucru. De aici începe coșmarul. Erau amplasate alte corturi. Toată lumea la cort! Au aterizat trei avioane în același timp. A fost o surpriză extraordinară ca pe un aeroport mare să aterizeze trei avioane în același timp. Am stat o oră și ceva pe pistă, în cort. De data aceasta nici măcar apă nu era acolo. O dată la o jumătate de oră, personalul, drăguț de altfel, nu am ce comenta, venea să ia câțiva pasageri pentru a-i duce la terminalul sosiri. Nimeni nu știa ce se întâmplă. În primă fază, lumea era nervoasă pe IGPF, la controlul de pașapoarte. Dar nu aceasta era problema! Surpriza a venit între punctul de control de la frontieră și intrarea în terminal unde erau trei doamne de la DSP. Acestea aveau în față 600 de oameni și îi luau pe fiecare în parte să le controleze hârtiile de care am pomenit anterior.' a mai spus pasagerul.

'Innaceptabl! Umilitor! Revoltător!'

'Am stat o oră și jumătate, pe pistă, în plin soare, sub un cort, până am intrat în terminal. Este revoltător! De ce pe alte aeroporturi din Europa nu se întâmplă acest lucru și doar în România? Este inacceptabil! Străinii au fost și ei consternați de acest fapt! Ne merităm soarta! Este umilitor! Nu mai vorbesc de alți cetățeni străini, care au stat sub aceste corturi de pe pistă, nu cred că mai au o mare dorință să vină în România!' a declarat pasagerul revoltat, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel