Șoferii care tranzitează Centura Capitalei trebuie să mai aștepte, cel puțin doi ani jumătate, până vor circula "ca afară".
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat azi că a fost semnat contractul pentru amenajarea Pasajului Rutier Berceni cu asocierea Trameco S.A. - Vahostav SK AS - Construcţii Erbaşu S.A. - Grafic Tends SRL. Aceștia vor realiza proiectarea şi execuţia Pasajului Berceni, printr-un contract în valoare de 30,5 milioane de euro, fără TVA, cu fonduri europene nerambursabile.
Potrivit sursei citate, proiectul este parte componentă a lărgirii la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti Sud, între A2 km 23+600 şi A1 km 55+520.
"Obiectul principal al contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Amenajarea unui nod rutier pe Centura Bucureşti - DJ401 (Berceni) km 33+190 - km 35+600. Nodul va fi unul denivelat, cu amenajarea unui sens giratoriu suspendat, care va fluidiza traficul, inclusiv pe cel feroviar din zonă. În ceea ce priveşte desfăşurarea investiţiei pe DJ 401, amenajarea nodului rutier este pe o lungime de aproximativ 600 metri care se termină cu un sens giratoriu pe direcţia Bucureşti şi aproximativ 650 metri care se termină cu un sens giratoriu pe direcţia Berceni", se menţionează în comunicatul citat.
CNAIR precizează că, în conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor.
Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de către Asocierea declarată câştigătoare este de 10 ani.
Vezi și: Modernizare centura București. CNAIR: 12 oferte primite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News