Pașaport pentru vacanță la Prefectura Vrancea, de Ziua Copilului

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului Pașaport pentru vacanță la Prefectura Vrancea, condusă de social-democratul Nicușor Halici.

"Astfel, pe data de 1 Iunie, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilorcu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (încazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

Programul de lucru cu publicul în data de 1 iunie este stabilit la nivelul instituțiilor prefectului pentru fiecare serviciu public comunitar de pașapoarte, de aceea recomandăm consultarea înprealabil a paginii oficiale de internet a Direcției Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secțiunea ”Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”, aflată pe pagina inițială), respectiv paginile oficiale ale instituțiilor prefectului.

Vezi și: Mesaje de Ziua Copilului 2022. Urări pentru 1 iunie

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.

În același cadru de sărbătoare, în data de 30 mai, Direcția Generală de Pașapoarte va participa la ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU COPII, acțiune organizată de Ministerul Afacerilor Interne, unde îi va aștepta deopotrivă pe copii, părinți sau bunici, cu prezentări interactive ale documentelor de călătorie românești, inclusiv ateliere de verificare a elementelor de siguranță ”invizibile” cuprinse în pașaport, și o mulțime de cadouri minunate", informează Prefectura Vrancea condusă de Nicușor Halici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel