Paşaport pentru vaccinul COVID-19. Arafat şi Rafila, poziţii clare. Modelul din Israel, scos în evidenţă

Arafat şi Rafila, poziţii clare cu privire la paşaportul de vaccinare. Sursa: Pixabay
Arafat şi Rafila, poziţii clare cu privire la paşaportul de vaccinare. Sursa: Pixabay

Prof. dr. Alexandru Rafila şi Raed Arafat, şeful DSU, s-au poziţionat împotriva paşaportului de vaccinare, idee avansată de Grecia pentru limitarea călătoriilor. 

"Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie, înseamnă că le spunem unora că nu mai circulă dacă nu se vaccinează. Automat, sunt separate două grupuri de oameni, cei care au certificatul şi circulă unde vor, şi cei care au limitări. Asta clar va crea discriminări majore. 

15 milioane de vaccinaţi la nivel global e o picătură într-un ocean, e nimic la acest moment. Vom avea o situaţie în care va fi o mică parte, o elită care s-a vaccinat pentru că a avut acces la vaccin. Nu vorbim de un vaccin la care toată lumea are acces, deja Pfizer a anunţat că va avea întârzieri la livrări. La acest moment, astfel de discuţii pot pune o presiune foarte mare pe oameni şi să discrimineze. 

Gândiţi-vă ce va fi dacă în avion nu veţi putea urca dacă nu sunteţi vaccinat. Dar nu aveţi acces la vaccin încă! Asta va crea o elită care a avut noroc şi o bună parte de populaţie care poate vrea să se vaccineze, dar nu a avut acces încă. 

Mai e şi un risc pentru turism. E posibil să iasă şi certificatele false de vaccinare. Orice lucru de acest gen crează o piaţă. Şi cred că va fi prosperă. Mai bine abordăm altfel situaţia! Sunt convins că se va discuta la nivelul UE orice aspect, trebuie să fim foarte atenţi. Riscăm într-adevăr să stigmatizăm şi să etichetăm oamenii. Unde ajungem? Vom avea autobuze pentru vaccinaţi şi pentru nevaccinaţi? Nu merge treaba asta.", a declarat Raed Arafat la Antena 3. 

Dr. Rafila scoate în evidenţă modelul din Israel 

Întrebat ce părere are despre oportunitatea unui astfel de paşaport, profesorul Alexandru Rafila a scos în evidenţă modelul din Israel.

"Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul. În mod evident, discriminarea şi stigmatizarea trebuie evitate cu orice preţ. Gândiţi-vă că, cel puţin la început, până lumea s-a obişnuit cu această boală, cei care erau trecuţi prin infecţie erau priviţi ciudat de alţii. Lucrul ăsta s-a manifestat pe diverse planuri, nu doar în legătură cu vaccinarea, ci şi cu boala în sine. Dacă ai un acces universal la vaccinare, poţi pune problema şi aşa. Cât timp e în cantitate limitată, însă, nu. 

Am văzut o idee interesantă în Israel. Acolo, statul israelian negociază două tipuri de situaţii. Persoanele vaccinate, ca să urce într-un zbor internaţional, nu mai au nevoie de test, iar ceilalţi da. O abordare de genul ăsta nu ar fi discriminatorie, ci ar evita testele inutile la persoanele vaccinate. Uşurează autorităţile aeroportuare în aprecierea statusului unei persoane. 

În Israel, atenţie, şi cei care au trecut prin boală au această posibilitate, pentru că şi ei au o imunitate de 3-6 luni", a spus şi dr. Alexandru Rafila. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel