Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Buzău a decis, în cadrul unei şedinţe extraordinare, luarea de măsuri pentru refacerea balustradei şi pasarelei pietonale a podului rutier de la Conacul Marghiloman din municipiul Buzău, după ce acesta s-a prăbuşit vineri în jurul prânzului, fără a se înregistra victime.
"Din fericire nu au fost victime şi nici pagube materiale. Factorii favorizanţi au fost fenomenele meteorologice din ultima lună, dar se impun în regim de urgenţă refacerea pasarelei pietonale şi, dacă se impune, a întregului pod", a declarat prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim.
Potrivit sursei citate, autorităţile judeţene au luat deja măsura închiderii totale a circulaţiei în zonă, decopertarea tuturor părţilor mobile ale podului rutier şi realizarea în regim de urgenţă a unei expertize.
"Podul rutier are o vechime de 50 de ani, perioadă de timp în care nu s-au efectuat reparaţii capitale. Încă de anul trecut primăria, în calitate de proprietar, a realizat o expertiză tehnică şi pe 9 iulie urma să aibă loc licitaţia de execuţie. Această hotărâre a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă va permite accelerarea lucrărilor, iar până marţi expertiza va fi gata şi vom acţiona în cunoştinţă de cauză", a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Balustrada şi pasarela pietonală a podului rutier de la Conacul Marghiloman s-au prăbuşit vineri, fără a se înregistra victime
"La faţa locului se află un echipaj de poliţie care efectuează monitorizarea traficului şi devierea pe rute ocolitoare. Se aşteaptă reprezentanţii instituţiilor responsabile în astfel de cazuri pentru evaluarea situaţiei şi luarea măsurilor în consecinţă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu.
Podul de la Conacul Marghiloman a fost dat în folosinţă în urmă cu 48 de ani, are 54 de metri lungime şi 10 metri lăţime şi deserveşte circulaţia auto şi pietonală, nebeneficiind însă de reparaţii capitale în toată această perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News