Pasarele suspendate pe Şoseaua de Centură sau chiar un sens giratoriu suspendat, la intersecţia cu Prelungirea Ghencea şi drumul judeţean spre Domneşti, este ceea ce promite CNADR. Primarul Sorin Oprescu a mers în zonă pentru a găsi soluții pentru fluidizarea traficului.
În acest punct se formează zilnic coloane de maşini de kilometri întregi, atât pe Şoseaua de Centură, cât şi pe Prelungirea Ghencea, fiind cel mai aglomerat punct de pe Centura Capitalei.
20 de kilometri cu regim de autostradă din cei 72
În vizită pe șoseaua de Centură, premierul Victor Ponta și primarul general Sorin Oprescu au discutat despre problemele întâmpinate de proiect, având în vedere că o parte a drumului ține de administrația Municipiului București, iar cealaltă de Județul Ilfov. Primarul General al Capitalei și șeful Consiliului Județean Ilfov au promis că vor colabora și vor pune la dispoziție studiile de fezabilitate făcute până acum pentru a se construi pasarela.Statul a cheltuit aproape 90 milioane de euro pentru lucrări de modernizare, conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pe 20 de km.
În total, şoseaua de centură are 72 de km, deci nici măcar o treime nu e modernizată. Traficul zilnic pe şoseaua de Centură e de 144.000 de maşini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News