Pasok şi Noua Democraţie au pierdut alegerile legislative în Grecia

Alegeri prezidentiale 2024

Alegerile din Grecia au scos în evidență opțiunea populației de a sancționa măsurile de austeritate. Astfel, potrivit exit poll-urilor, cele  două partide pro-austeritate, Pasok (socialist) şi Noua Democraţie (de dreapta), au pierdut alegerile legislative, obţinând împreună între 31 şi 37% dintre voturi.

Dacă aceste rezultate se vor confirma, este practic imposibilă formarea unui guvern de coaliţie de către aceste două partide pentru a continua politica de austeritate dictată de UE şi FMI.  Pentru a obţine o majoritate absolută în Parlament, adică 151 de locuri, ar avea nevoie de cel puţin 37 la sută din voturi.

 Un mandat pentru formarea guvernului ar trebui totuşi să revină liderului primului partid Noua Democraţie care a obţinut între 17 la sută şi 20 la sută din voturi faţă de 33,5 la sută în 2009 şi care a revendicat primul loc.

Scrutinul a fost dominat de contestarea politicii de austeritate aplicată sub presiunile internaţionale, acordând unui mic partid de stânga radicală, Syriza, între 15,5 la sută şi 18,5 la sută din voturi, conform aceluiaşi sondaj difuzat de televiziuni la ora 19:00, ora României.

În termenii Constituţiei, mandatul organizării unui guvern de alianţă este acordat primului partid, înainte de a trece în caz de eşec la următoarele două partide, după 10 zile.

 Totodată, partidul neonazist, Chryssi Avghi (Zori de Aur),  şi-a făcut intrarea în Parlament pentru prima dată în istoria modernă a ţării, după ce a obţinut între 6 şi 8 la sută din voturi conform exit-pollurilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel