Dacă treci vreodată pe acest drum din Franța, iar la întoarcere nu-l mai găsești acolo, să nu intri în panică. Dacă ai puțină răbdare, îl vei vedea reapărând peste câteva ore.
Drumul, care se numește Passage du Gois, dispare de două ori pe zi. Asta, deoarece, în afara orelor de reflux, se află la câțiva metri sub apă. Oamenii din trecut credeau că, până în anul 2000, vom avea cu toții mașini zburătoare. Deși asta nu s-a întâmplat încă, avem șansa ca, la un moment dat, mașinile zburătoare să devină realitate. Nimeni nu-și dorește asta mai mult decât locuitorii insulei franceze Noirmoutier, care, astfel, nu ar mai fi nevoiți să circule pe Passage du Gois.
Passage du Gois a fost descoperit în 1701. Este o cărare îngustă, formată din aluviuni care s-au acumulat încetul cu încetul, de-a lungul secolelor. Drumul este accesibil de două ori pe zi, în timpul refluxului. Dacă vrei să circului pe el, nu trebuie să ghicești ora la care va veni mareea. La ambele capete ale drumului, autoritățile au montat panouri, care informează călătorii dacă poteca este practicabilă sau nu. Dar, lăsând la o parte existența panourilor, pe acest drum călătorești oricum pe propria răspundere și pe propriul risc.
Passage de Gois este, de fapt, o depunere de aluviuni. Fiind scufundat la patru metri sub apă în cea mai mare parte a zilei, drumul are tendința de a fi alunecos. De aceea, șoferii sunt sfătuiți să meargă încet și să nu facă opriri bruște, iar parcatul pe acest drum este interzis prin lege. Passage de Gois este practicabil doar în timpul refluxului, care durează aproximativ o oră. Ruta este accesibilă cu aproximativ o jumătate de oră înainte și după reflux, așa că ai la dispoziție două ore ca să îl parcurgi în siguranță.
Natura periculoasă a drumului atrage mulți turiști în fiecare an, nerăbdători să facă această traversare riscantă. În fiecare an, pe Passage du Gois se pierd mai multe mașini. De aceea, la anumite intervale de-a lungul drumului, autoritățile au montat stâlpi. Astfel, dacă nu calculează bine momentul călătoriei, cei surprinși de ape se pot cățăra pe stâlpi, pentru a se salva.
Pe acest drum se ține anual o cursă de alergare, numită „Foulées du Gois”. Drumul atrage în fiecare zi mulțimi de oameni, care, chiar dacă nu sunt dornici să se supună riscului încercând să-l traverseze, își doresc să asiste la momentul spectaculos când poteca iese de sub apele sărate ale mării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu