Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. În această seară, toți credincioșii creștin-ortodocși sunt așteptați la Slujba de Înviere. La ce oră începe și ce trebuie să duci la biserică.
Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. Slujba de Înviere în bisericile din România, începe în fiecare an spre miezul nopții, pe la ora 23:45., deși, în unele biserici, oamenii sunt chemați de preoți de la ora 23:00. Cu puțin înainte de miezul nopții, se sting toate luminile, iar preotul iese prin sfintele uși cu o lumânare aprinsă și ia candela de la Sfânta Cruce, după care spune de trei ori "Veniți de primiți lumină!".
Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. Toți credincioșii iau lumina de la preot și ies afară în fața bisericii, unde este așezată o masă pe care sunt așezate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumînări aprinse, scrie crestinortodox.ro. Slujba începe cu citirea evangheliei învierii. Toți cântă împreună cu preotul: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le" (de trei ori). Oamenii revin în biserică unde se continuă cu slujba utreniei și cu liturghia.
Vezi și: SÂMBĂTA MARE. Ce nu ai voie să faci, înainte de Înviere. Este mare păcat!
Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. Pentru slujba de Înviere, femeile pregătesc coșul pascal, ce va fi dus la biserică pentru a fi sfințit. Acesta trebuie să conțină pască cozonac, carne sau drob de miel, salată de sfeclă roșie și hrean, dar și produse din carne de porc ntr-o altă.
Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. De asemenea, în coșul pascal poți pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin.
Paște 2019. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică. Coșul pascal este pregătit de femei, dar este dus la biserică de către bărbați, potrivit tradiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News