O vânătoare de ouă v-ar putea face ziua de Paște mult mai frumoasă. Este un joc pentru copii, dar poate fi palpitant și pentru adulți.
Pentru o vânătoare de ouă avem nevoie în primul rând de... ouă, dar și de un pic de imaginație. Primul pas este alegerea locului potrivit. O zi cu soare este perfectă pentru o vânătoare de ouă afară, în curte, în faţă blocului sau în parc. Poţi ascunde ouăle în iarbă, în copaci sau după diverse lucruri. Dacă plouă, poți muta jocul în casă sau la un loc de joacă. Sigur vei găsi și acolo o grămadă de ascunzători.
VEZI ȘI: Galerie foto impresionantă de Sfintele Paști. Cele mai frumoase idei pentru a-ți decora casa
Al doilea pas este alegerea ouălor. Copii le adoră de obicei pe cele de ciocolată, dar pe lângă acestea puteți folosi ouă încondeiate, ouă din plastic sau lemn, pe care le găsiți în magazine. Cu cât sunt mai multe, cu atât e mai distractiv.
Alt treilea pas este planul. Trebuie să vă gândiți bine unde le ascundeți, iar dacă sunt multe, ați putea desena și o hartă. Pentru cei mai mari, puteți face mai multe indicii, scrise pe hârtie, sau ghicitori. Adulți pot căuta ouăle cu ochii legați, pentru a fi mai dificil. Dacă sunteți mai mulți, puteți face o competiție. Cine a strâns cele mai multe ouă, primește un premiu la final. Distracție plăcută!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu