O pastilă care ar putea înlocui injecţiile a fost inventată de cercetătorii americani şi funcţionează prin transportarea în organism a substanţei active eliberate apoi prin ace minuscule, iar, pentru că tractul gastro-intestinal nu are receptori de durere, pacienţii nu simt niciun disconfort.
Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Massachusetts General Hospital au inventat o pilulă pentru administrarea de medicamente, care este acoperită de mai multe ace mici ce injectează substanţa activă direct în peretele stomacului, după ce capsula este înghiţită, informează dailymail.co.uk.
În cadrul studiilor efectuate pe animale, cercetătorii au descoperit că această capsulă livrează insulina mai eficient decât înjecţiile făcute sub piele şi nu au identificat niciun efect secundar negativ la trecerea acesteia prin tractul digestiv.
"Acesta poate fi un mod prin care un pacient poate evita nevoia unei injecţii subcutanate pentru administrarea unui medicament", a spus Giovanni Traverso, expertul care a condus cercetarea publicată în Journal of Pharmaceutical Sciences.
Savanţii au testat capsula doar pentru administrarea de insulină, dar cred că ar putea fi mult mai utilă pentru livrarea de produse bio-farmaceutice, cum ar fi anticorpii folosiţi la tratarea cancerului şi a unor boli autoimune ca artrita şi boala Crohn. În această categorie de medicamente intră şi vaccinurile.
"Mărimea acestor medicamente biologice la face ne-absorbabile. Şi chiar înainte de a fi absorbite sunt degradate în tractul digestiv de acţiunea acizilor şi a enzimelor care inactivează astfel medicamentul", a spus Carl Schoellhammer, autorul principal al lucrării şi cercetător în domeniul ingineriei chimice.
Cum este realizată
Capsula prototip a MIT, lungă de doi centimetri şi cu diametrul de un centimetru, include un rezervor pentru medicament şi este învelită în ace goale pe interior, făcute din oţel inoxidabil, fiecare cu o lungime de circa cinci milimetri.
Studiile anterioare referitoare la înghiţirea accidentală a unor obiecte ascuţite de către oameni au sugerat că ingerarea unei capsule acoperite cu mici ace nu prezintă niciun risc. Pacienţii nu vor simţi nicio durere, pentru că tractul gastro-intestinal nu are receptori de durere.
Experţii au testat prototipul pe porci, folosind capsula pentru administrarea de insulină. Pilula a fost eliminată din corp după mai bine de o săptămână, iar experţii nu au descoperit nicio dovadă privind posibile leziuni ale ţesuturilor, un indiciu privind siguranţa noii metode de administrare a medicamentelor.
Cum va fi folosită
Noua metodă ar putea fi folosită pentru administrarea de vaccinuri, care în mod normal trebuie înjectate în organism, mai spun cercetătorii.
Oamenii de ştiinţă plănuiesc acum să modifice capsula pentru ca substanţa activă din interior să fie eliminată sub influenţa mişcărilor peristaltice (contracţiile tractului digestiv, n.r.), care ar stoarce încet medicamentul din capsula care se deplasează de-a lungul tractului gastro-intestinal.
De asemenea, experţii lucrează la o variantă a capsulei ale cărei ace ar putea fi făcute din polimeri degradabili şi zahăr, urmând să se rupă de pe corpul capsulei şi să se înfigă în ţesutul care căptuşeşte stomacul şi intestinele, unde s-ar dezintegra încet, pe măsură ce ar elibera medicamentul în organism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu