Victor Ionescu, directorul general al Direcției de Tineret din Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, a vorbit despre provocările și oportunitățile pe care le au copiii români din străinătate de a-și păstra identitatea națională.
Principalele obstacole întâmpinate de copiii din diaspora în învățarea și menținerea tradițiilor românești au fost una dintre temele dezbaterii "Tradiții românești în diaspora", ajunsă la cea de-a treia ediție. Printre direcțiile abordate de statul român pentru sprijinirea acestor copii se numără și programele derulate de Guvernul României.
"Ei cu siguranță vor reuși, dar ajutați de noi. Dincolo de programele și proiectele pe care le derulează Guvernul României prin diferite ministere, fie că vorbim de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, este foarte important ceea ce fac ei și în familie, ceea ce fac și acasă.
Pentru că, de exemplu, statul român poate să vină să susțină prin diferite programe acele școli de weekend sau de duminică, prin care copiii românilor pot să meargă să învețe despre țară, fie că vorbim, de geografie, de istorie, de tradiții, de obiceiuri, așa cum este și titlul emisiunii noastre. Dar, pe de altă parte, este important ca și atunci când se întorc și trăiesc zi de zi în sânul familiei, să aibă o continuitate din punctul acesta de vedere.
De aceea, familia este foarte importantă. Trebuie să țină vii aceste lucruri. Și credem noi că cel mai important este limba română. Este limba noastră dragă, pe care cu toții o vorbim în România sau când mergem în afară. Dar, din păcate, se întâmplă, ca în anumite cazuri, în familiile de români din diaspora, să nu fie vorbită atât de fluent. Și atunci, cumva, aici se pierde puțin din legătura aceasta, din liantul acesta.
Pe de altă parte, prin proiectele pe care le facem și le organizăm an de an, încercăm să suplinim cumva. Și Ministrul Educației are câteva proiecte care ajută copiii și elevii care se întorc să studieze în România", spune Victor Ionescu, directorul general al Direcției de Tineret din Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse.
Gabriel Nuță-Stoica: Vorbim despre nucleul familiei. Practic, acolo începe totul. Ei pleacă la drum cu ce învață acasă. În momentul în care au ieșit pe ușa casei, în societate, fie că vorbim de școală, grădiniță, poate statul să-i ia cumva sub umbrela sa, să-i ajute să continue acea educație primită acasă?
"Păi statul nu doar că poate, ci și face lucrul ăsta. Este adevărat că nu face în mod special Ministerul Familiei, care se ocupă în principal de tineri și de copii sau de elevii care sunt pe teritoriul României, dar în special Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sau prin Minister.
Indiferent de denumirea pe care a avut-o instituția, s-a ocupat nu doar de celebrele deja cunoscute tabere ARC, ci vorbim foarte mult pe partea de finanțare a proiectelor românilor de pretutindeni, a asociațiilor în mod special. Nu în ultimul rând, vorbim de o componentă esențială a românismului și anume biserica, indiferent despre care anume biserică vorbim, fie că vorbim de Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică sau de celelalte culte. În ultimii ani, bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a crescut foarte mult și a putut să finanțeze, dincolo de proiectele clasice, proiecte de anvergură, proiecte prin care s-au achiziționat diferite clădiri, proiecte prin care s-au investit în alte clădiri și atunci, în jurul acestor lăcașe de cult, s-au și construit adevărate școli românești.
Evident, vorbim de școli non-formale, nu cele formale în care ei merg oricum zi de zi.
Evident că întotdeauna este loc de mai mult și de mai bine. Știm cu toții și apreciem faptul că românii din diaspora investesc mult în țară. Vedem că în fiecare an sunt miliarde de euro care se întorc în țară. Iar din miliardele acestea de euro, atât statul cât și ceilalți, noi toți, beneficiem cumva.
E normal ca acest buget să crească și să fie mai mare și să acopere și zona pe care o menționați dumneavoastră, dar poate și alte zone, antreprenoriat sau sport", mai spune Victor Ionescu.
ȘtiriDiaspora a organizat a treia ediție a dezbaterii "Tradiții românești în diaspora", din cadrul proiectului "TRADIȚII ROMÂNEȘTI ÎN DIASPORA". În cadrul dezbaterii au fost abordate teme precum rolul educației în promovarea și conservarea tradițiilor românești în diaspora, integrarea elementelor de cultură și tradiții românești în curriculumul școlilor din diaspora sau rolul familiei și al comunității în sprijinirea unui echilibru sănătos între identitatea românească și cea locală.
Urmărește dezbaterea integrală:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News