În apele unui lac din România viețuiesc exemplare de păstrăv ce ajung până la 1,8 - 2,2 metri.
Despre lacurile Beliș-Fântânele, Tarnița și Floroiu sau Drăgan din județul Cluj și despre exemplarele uriașe de păstrăv din acestea am mai scris, iar noile informații nu fac decât să confirme că într-unul dintre acestea se află exemplare de până la 1,8 - 2,2 metri, potrivit Apuseni Info.
Deși până la începutul acestui deceniu se credea că este vorba mai mult de legende, pescarul Vasile Ilea, fost senator de Cluj, a reușit să captureze mai multe exemplare uriașe de păstrăv de peste un metru.
În plus, și scafandrii profesioniști care au intrat în adâncurile lacurilor au confirmat existența acestor pești în lacul Beliș-Fântânele.
„În lacul Floroiu găsiți o fermă de păstrăvi – păstrăv indigen, păstrăv curcubeu și chiar păstrăv auriu. Sunt și păstrăvi de doi metri – 1,8 - 2,2 metri. Nu am reușit să coborâm la baraj până spre fund, fiind foarte adânc dar acolo e posibil să fie și mai mari de 2 metri.
Este un adevărat rai piscicol și dacă doriți să prindeți păstrăvi uriași, nu ore ci zile de pescuit sunt necesare și mult noroc. Este foarte posibil să fie și lostrițe, desigur nu putem știi exact ce am văzut acolo, unii sigur erau păstrăvi, însă e posibil să fie și lostrițe, care evident sunt protejate de lege” au spus scafandrii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu