Patriarhul Daniel, mesaj către credincioși de a respecta „cu strictețe” sfatul medicilor și măsurile sanitare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a transmis la pelerinajul din București, organizat de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, un mesaj către credincioși, de a respecta „cu strictețe” sfatul medicilor și măsurile sanitare.

Mesajul așteptat de o mare parte a socității ortodoxe a fost transmis, vineri, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, Prefericitul Daniel. Mesajul a fost spus la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, scrie Mediafax.

„Iubiți pelerini, viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu strictețe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autoritățile competente”, este mesajul către pelerini transmis de Patriarh și publicat de basilica.ro.

Îndemn pentru credincioși



Acesta le-a mai spus credincioșilor să se roage pentru ca Dumnezeu să ocrotească poporul şi „pe toţi oameni de orice primejdie, dar mai ales de boli molipsitoare şi aducătoare de moarte”.

Programul sărbătorii Sfântului Dimitrie din acest an nu include absolut nicio procesiune cu participanți. Sâmbătă, Sfintele Moaște vor fi mutate in baldachinul de pe esplanada Catedralei din Capitală, dar tot fără procesiune, au transmis reprezentanții BOR. Evenimentul derulat pe parcursul mai multor zile exclude orice risc de aglomerație.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română, au început joi dimineaţa cu scoaterea Sfintelor Moaşte şi aşezarea spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale, scrie Agerpres. 

Participarea la manifestări se va desfăşura "cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară" impuse de actualele condiţii pandemice din Bucureşti, transmite Patriarhia.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:



* joi, vineri, sâmbătă şi lunea viitoare slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;

* marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală:

* miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi;

Pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte o vor putea face în următoarele condiţii:



* accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

* pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;

* pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;

* se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe Strada Patriarhiei spre Strada 11 iunie;

* voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);

* pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;

* după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre Strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;

* pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber; în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;

* din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel