Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând 81 de proiecte, printre care se numără: conferirea titlului de cetăţean de onoare patriarhului Daniel.
Totodată, vor fi discutate şi proiecte referitoare la lucrări de modernizare şi extindere în valoare de 465 de milioane de lei pentru Spitalul Theodor Burghele, declararea de utilitate publică de interes local a lucrărilor pentru 14 proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală" (PIDU).
* Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să îi fie conferit patriarhului Daniel, în semn de recunoştinţă pentru activitatea social-filantropică, liturgică şi misionară desfăşurată pe plan naţional şi internaţional. În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, invocă grija patriarhului Daniel de a începe realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care va include în ansamblul ei Muzeul Creştinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic şi tratament şi un centru de conferinţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News