Patriarhul Kiril al Moscovei, la București

Patriarhul Kiril al Moscovei, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, vine într-o vizită oficială la Bucureşti în octombrie 2017. 

"Patriarhul Kirill și-a exprimat disponibilitatea de a accepta invitaţia de a veni la Bucureşti împreună cu ceilalţi Întâistătători ai altor Biserici Ortodoxe din fostele ţări comuniste. Au fost invitaţi în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel. Vizita va avea loc şi cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie)", a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Conform Q Magazine, vizita ar urma să se desfăşoare în perioada 26 - 28 octombrie, iar preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a dat acordul în acest sens.

Faptul că la Kremlin se știe despre această vizită, arată nu doar dimensiunea spirituală a acestui moment, ci mai ales semnificația politică.

Cine este Kiril

Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii ( pe numele său Vladimir Gundeaev) s-a născut la Leningrad (St. Petersburg) la 20 noiembrie 1946. Tatăl său a fost preot, iar mama sa profesoară de germană.

După ce termină clasa a VIII-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf. Urmează Seminarul teologic și Academia Teologică Ortodoxă din Leningrad. Este tuns în monahism și trece prin toate treptele ierarhice până devine mitropolit în 1991.

Din 1989 până în 2009 este Preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 27 ianuarie 2009, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Chiril era considerat de mult timp „aproape ca omul cel mai cult din Rusia", scrie Mihail Zâgar în „Toți oamenii Kremlinului", carte pe care laureata Nobel, Svetlana Alexievici, o declară „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani".

[citeste si]

„În aprigii ani '90, el a început să prezinte propria sa emisiune la Canalul Unu al televiziunii ruse – Cuvântul păstorului – remarcându-se prin faptul că vorbea o frumoasă și modernă limbă rusă, emisiunile lui erau limpezi, filozofice, profunde și foarte moderne", scrie Zâgar, amintind că Chiril, la acea vreme doar mitropolit, era perceput atât de modernist și de reformist, încât începuse să fie acuzat de erezie și de o prea mare apropiere de catolici și de occidentali.

În 2009, Kiril devine Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse(BOR), în primele alegeri democrate din cadrul acestei Biserici, după căderea Uniunii Sovietice în care predomina ateismul ca politică de stat. Conduce practic cca 150 de milioane de credincioși ruși din Rusia și din alte 60 de țări.

Imediat după alegere, și-a format în jurul lui o echipă de intelectuali străluciți și a continuat să fie mai mult decât un lider spiritual. Consolidând experiența dobândită ca „ministru de Externe" al BOR – funcție pe care o deținuse pe când era mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – Kiril devine un ambasador al politicii ruse în lume, fâcând turnee în Asia și în America Latină unde a vizitat aliații tradiționali ai Rusiei.

Kiril a devenit un apropiat al actualului președinte al Rusiei și astăzi multă lume se întreabă mai în glumă, mai în serios, dacă el este omul lui Putin sau Putin omul Patriarhului?

Din 2011, printr-o decizie luată de Dmitriy Medvedev, Patriarhul are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Președintele rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel