Patriarhul rus Kiril şi-a început vizita la Chişinău

Patriarhul-rus-kiril-6363
Patriarhul-rus-kiril-6363

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, a sosit sâmbătă seară la Chişinău, în prima vizită pe care o face în R. Moldova în calitatea sa de patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii.

La aeroport, înaltul ierarh a fost întâmpinat de preşedintele interimar, Marian Lupu, şi de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Moldovei. Preoţii care l-au întâmpinat pe patriarhul rus aveau în mâini flori albe, relatează Publika TV. Imediat după sosire, Kiril a dat binecuvântarea: "Este prima mea vizită în calitate de Patriarh în Moldova. Să vă aibă Dumnezeu pe toţi în pază!"

De la aeroport, patriarhul Kiril a ajuns la Catedrala "Naşterea Domnului" din centrul Capitalei moldovene, unde a fost oficiat un tedeum de mulţumire, la care au participat preşedintele interimar, Marian Lupu, premierul Vlad Filat, dar şi zeci de enoriaşi.

"Cu o deosebită plăcere am venit la aniversarea a 175 de ani a hramului Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău. Moldova ocupă un loc important în inima Europei. Aveţi foarte multe mănăstiri în Moldova, dar cea mai importantă este credinţa în Dumnezeu", a spus Kiril.

Duminică dimineaţă patriarhul va oficia o slujbă în faţa Catedralei Naşterea Domnului. Persoanele care vor asista la slujbă vor fi verificate cu detectorul de metale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel