Reprezentanții administratorului judiciar al Mic.ro Retail au emis deciziile de concediere, în 29 februarie, pentru toți cei 1. 543 de salariați ai Mic.ro. Valoarea totală a datoriilor Mic.ro Retail este estimată la 140 de milioane de euro.
"Începând cu data de 02.04.2012 contractele individuale de muncă ale salariaţilor încetează pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, prin concediere individuală, în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată", se arată într-un comunicat al RVA Insolvency. Salariaţii pot face contestaţii împotriva deciziilor în termen de 30 de zile de la comunicare.
Lista creditorilor Mic.ro retail cuprinde 978 de persoane fizice şi juridice. La aceştia se adaugă şi cei 1.543 de salariaţi, care nu şi-au mai primit salariile de două luni. Astfel că în total lista creditorilor firmei controlate de Dinu Patriciu ajunge la 2.521 de nume.
Între cei care au de recuperat datorii de la Mic.ro se numără BCR, CEC Bank, Leasing Raiffeisen, Unicredit Leasing, Vodafone România, Orange România, Romtelecom, Allianz Tiriac, Rompetrol Downstream, CEZ Vânzare, CEZ Distribuţie, Apa Nova, Rosal Grup, Meridian Taxi, Medlife. Adevărul Holding şi Minimax Discount, controlate de asemenea de Dinu Patriciu, figurează pe lista creditorilor Mic.ro Retail.
Dintre instituţiile publice cărora Mic.ro Retail le datorează bani, potrivit listei întocmite de administratorul judiciar, enumerăm Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Municipiul Arad, Administraţia Finanţelor Publice Ilfov, Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, Administraţia Pieţelor Sector 1 figurează între creditorii Mic.ro Retail.
"Referitor la masa credală, în acest moment nu se poate stabili, pentru că nu a expirat termenul de depunere a cererilor la masa credală. Salariaţii sunt înscrişi din oficiu de către administratorul judiciar în tabelul creditorilor, pe baza datelor din contabilitate. După ce se va termina de verificat evidenţa tehnico-operativă şi contabilă cu referinta la creanţele salariale, sumele respective, în termenul legal, vor fi înscrise în tabelul creditorilor", au explicat pentru gândul reprezentanţii administratorului judiciar.
Citește și:
Mic.ro, una dintre afacerile lui Patriciu, a intrat oficial în insolvenţă
Dinu Patriciu, asaltat de foștii salariați pentru plata salariilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News