Patrick Mouratoglou, încântat de Simona Halep: Tenis frumos. O echipă mândră

După victoria cu Magdalena Frech, antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, s-a declarat încântat de jocul româncei.

„Tenis frumos, Simona Halep. O echipă mândră. Suntem în a doua săptămână cu Simona Halep", a transmis Patrick Mouratoglou în mediul online.

La conferința de presă, Simona Halep a declarat că este foarte mulțumită de jocul ei la Wimbledon. „Sunt bucuroasă, evident, că sunt în a doua săptămână. Cred că a fost o primă săptămână foarte bună, am jucat bine, sunt mulțumită de felul în care am jucat, dar știu că pot să fac mai bine. Și în fiecare zi îmi împing limita să fiu mai agresivă și să joc mai ofensiv. Asta îmi spune și antrenorul, că îi place cum joc. Poate și pasiunea mea pentru tenis, faptul că la fiecare punct ba mă enervez, ba mă bucur, am multe stări și multe emoții, poate și asta. Dar, din punctul meu de vedere, cred că am un tenis frumos din punct de vedere tehnic. Adică loviturile sunt curate, sunt frumoase, poate asta este ceva care îi bucură pe oameni. Dar e greu să răspund. Am încercat să cer mai mult de la mine, să joc ce am vrut să joc, și să dau tot ce am mai bun în fiecare zi. Nu am avut semne de întrebare în ceea ce mă privește venind aici, pentru că știam că, dacă muncesc din greu și fac ce am de făcut, o să fie bine”, a spus Simona Halep.

„În ultima vreme am avut ceva probleme cu încrederea, dar e normal după ce anul trecut n-am câștigat prea mult. Dar, din nou, felul în care am muncit m-a făcut să mă simt mai bine. Simt că fizic sunt puternică, eu mă simt puternică, mă simt unde trebuie să fiu. Nu mai sunt îngrijorată în ce privește accidentările. Iar tenisul va veni. Dacă fac în fiecare zi ce trebuie să fac, sunt foarte încrezătoare că o să joc acel tenis de la cel mai înalt nivel", a mai spus Simona Halep.

Necunoscutele Simonei Halep, scoase la iveală de Daniela Simulescu

 

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat portretul astrologic al Simonei Halep. „Ce reiese din astrograma Simona Halep? „Este născută pe 27 septembrie, în Constanța. Este Balanță. Are soarele în Balanță, poziția soarelui în momentul nașterii arată zodia. Aceasta arată o părticică din noi, scheletul nostru astrologic pe care se pun restul amănuntelor. Poziția soarelui la nativii din Balanță arată poziția conștientă din noi. Caracteristicile Balanței le întâlnim foarte ușor la Simona. Este foarte armonioasă, echilibrată, diplomată și sociabilă. Vorbește frumos, politicos, nu vrea să supere pe nimeni. Dorește echilibru. Dacă vă uitați la meciurile sale de tenis, nu are momente dese de furie. Balanțele nu vor fi supărate pentru că nu vor să îi supere pe ceilalți. Balanțele au un comportament foarte plăcut. Sunt voioase, au nevoie de evenimente, le place să aibă pasiuni artistice sau culturale", a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.

„Trebuie să vorbim puțin despre poziția Lunii în perioada nașterii. Luna are legătură cu partea sufletească, emoțională. O parte este zodia, dar unde era luna plasată pe cer arată sufletul, emoția. La Simona, în momentul nașterii sale, luna era plasată în zodia Taurului. Aici avem de-a face cu persoane care doresc foarte mult confort material și emoțional. Poziția lunii pentru o femeie este foarte importantă pentru că are legătura cu echilibrul, cu emoțiile. Dacă veți vedea meciurile ei în primii ani, ea nu se lăsa pentru că nu este foarte agresivă. Este în propriul ritm. A spus că îi plac oamenii calmi, care îi explică ce are de făcut pentru că oamenii cu luna în Taur au nevoie de oameni blânzi. Are nevoie să i se dea siguranță, mai ales că este sportivă”, a mai spus Daniela Simulescu despre Simona Halep.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel