Patriotismul nu este folclor

Considerăm a fi patriotism îmbrăcarea iei la televizor, entuziasmul la ascultarea lui Furdui Iancu cu al său "Noi suntem români", mâncatul sarmalelor și a fasolei cu cârnați de ziua națională, adaugă prof. Coșea.

Umilință în abordarea contactelor cu mai-marii lumii

Pentru a progresa și prospera, România are nevoie de capital și de o conducere onestă și responsabilă, dar nu este îndeajuns, scrie prof. Coșea. Poate, înainte de orice, România are nevoie de o motivare a populației sale printr-o unire a eforturilor tuturor spre un scop comun. Această unire de interese, conlucrarea și solidaritatea dintre diferitele categorii sociale și generații înseamnă conștiința apartenenței la o națiune, altfel spus, patriotism.
Dacă cineva dorește răul României, înfometarea sau chiar destrămarea sa, nu ne va ataca nici cu tancuri rusești și nici cu steaguri secuiești, arată prof. Coșea, ci va miza pe pierderea identității noastre naționale, pe slaba noastră implicare în realizarea unor obiective strategice de interes național, pe umilința cu care abordăm contactele cu mai marii lumii.

Ce înseamnă adevărata schimbare
Ce facem pentru a contracara o astfel de posibilitate ? În niciun caz printr- o mai fastuasă sărbătorire a zilei naționale ci printr-o mai precisă și determinată acțiune politică. În acest an extrem de dificil, românii ar fi simțit mai mult însemnătatea acestei zile măcar dacă li s-ar fi clarificat situația zilelor și lunilor ce urmează. Dar, pentru aceasta, politicul ar fi trebuit să iasă din "vacanță" și ar fi trebuit să arate măcar intenția de schimbare. O schimbare nu demolatoare, așa cum o cer unii, ci o schimbare de concept și mentalitate în sensul obținerii unui consens pe mari proiecte cum sunt legea salarizării, infrastructura, sistemul de irigații, educația, sănătatea, siguranța energetică. Aruncarea poverii guvernării pe umerii unor tehnocrați amatori, doar cu promisiunea unei susțineri în cazul în care vor respecta anumite condiții, este dovada unei dezertări politice. Indiferent de ce zice așa numita stradă, responsabilitatea pentru viitorul țării o au cei ce au fost aleși, nu cei veniți de urgență de la Bruxelles. Este un climat de profundă nesiguranță pentru cetățeni, aflați acum în conul de incertitudine al unor posibile sau imposibile măriri de salarii și pensii. Mai putem vorbi de patriotism, în aceste condiții ?

Răspunsul este oferit de prof. Coșea în editorialul de mai jos:

Patriotismul nu este folclor

"Patriotismul nu este folclor iar internetul nu ne transformă în cetățeni universali" este o frază din intervenția pe care Alain Finkielkraut a avut-o la un canal francez de televiziune cu ocazia ceremoniei de omagiu a victimelor atentatului de la Paris, ținută pe data de 27 noiembrie la Cour des Invalides.
Este o frază care m-a marcat și pe care nu o voi uita. Alain Finkielkraut este un celebru filozof, scriitor și membru al Academiei franceze iar ceea ce a spus mi s-a părut extrem de important și actual nu numai pentru o Franță indoliată de gloanțe teroriste dar și pentru o Românie îndoliată de iresponsabilitatea unor instituții ale statului. Sunt două țări care își plâng morții cu aceiași durere , care suferă aceiași traumă a dispariției celor dragi, care se revoltă la fel de puternic împotriva celor vinovați dar care se deosebesc prin învățămintele pe care aceste drame naționale ar trebui să le aducă.
Un alt membru celebru al Academiei franceze, Alain Decaux spunea că "dramele naționale trezesc națiunile". Se pare că drama atentatelor parisiene a trezit națiunea franceză care a înțeles că nimic nu mai poate funcționa în hexagon fără trezirea conștiinței naționale prin nevoia esențială de unitate și solidaritate națională. Așa după cum sugera Finkielkraut, s-a înțeles că patriotismul nu este un sentiment demodat, înecat în valuri de folclor tricolor, de marseillaise cântată pe stadioane și nelipsitul "Vive la France" din finalul discursurilor electorale.
Poziția politicii franceze, de la Hollande până la Marie Le Pen, a fost în aceste zile unanimă, aceea de revigorare a sentimentului și compartamentului patriotic nu doar prin abordarea tricolorului ci prin întărirea statului și a instituțiilor sale, prin promovarea și susținerea interesului național economic în relațiile intraeuropene, prin ridicarea potențialului Franței în analiza și rezolvarea celor mai grave probleme internaționale, prin micșorarea decalajului de dezvoltare dintre regiuni ca și printr-o politică activă de reducere a inegalităților dintre diferitele categorii ale populației. Este uimitor cum , doar în câteva zile de la producerea atentatelor, poziția clasei politice franceze a evoluat rapid spre o abordare pe care, dacă ar fi exagerat să o numim naționalistă, o putem cu siguranță numi de promovare a unității naționale în jurul ideii de patriotism. Revenind la spusele lui Finkielkraut, remarcăm că este o politică ce își dorește să atragă atenția asupra faptului că " globalizarea" prin tot ceea ce înseamnă internet sau rețea de socializare nu dă decât iluzia unei ieșiri din cadrul economic, social și cultural național prin căpătarea statutului de cetățean universal. Realitatea este însă alta. Decalajele, deosebirile culturale și educaționale, apartenența la un anumit tip de structură materială și spirituală nu pot crea acel "global village" propăvăduit în mod utopic de către Marchall McLuhan. Cel puțin deocamdată, utilizatorul de internet rămâne legat, prin tot ceea îl reprezintă ca cetățean, de un cadru național strict determinat.

Îndoliata Românie suferă și se frământă și ea dar, spre deosebire de Franța, doar pe facebook. Se vorbește despre unitate și solidaritate, dar doar la televiziune. Politica se consideră în vacanță și lasă pe seama unor personaje cu CV-uri mai bruxeleze sau mai plagiate șansa de a guverna" ca să fie bine, să nu fie rău".
Regretabil este faptul că într-un context intern și internațional complicat, imprevizibil și periculos nu ne trezește la realitate nici măcar o dramă națională de proporția celei de la Colectiv. Ne se realizeză faptul că mergem precis și rapid într-o direcție greșită, aceea a dezbinării și a dezinteresului față de viitor.
Ceea ce se întâmplă în lumea de azi nu prevestește nimic îmbucurător pentru soarta fiecăruia dintre noi. Nu numai că suntem în anticamera unei noi și mai distrugătoare faze a crizei mondiale dar nici nu suntem pregătiți pentru preîntâmpinarea ei și nici nu putem fi atâta timp cât ne pierdem pe zi ce trece sentimentul apartenenței la o națiune, ne pierdem încrederea în aceasta și, mai mult decât atât, ne considerăm noi inșine inferiori altor.
Am devenit o țară în care patriotismul este folclor. Considerăm a fi patriotism îmbrăcarea iei la televizor, entuziasmul la ascultarea lui Furdui Iancu cu al său "Noi suntem români", mâncatul sarmalelor și a fasolei cu cârnați de ziua națională.
Anul acesta, am sărbătorit și nu am sărbătorit ziua națională. La Cotroceni nu se organizează recepție, familia regală rămâne agățată de un trecut prea îndepărtat într-un tren de muzeu, biserica este prea ocupată cu moaștele sfântului Andrei, primăriile vor face din nou mii de sarmale, considerând că orice sărbătoare trece prin burtă, organizațiile secuiești ne vor jigni și înjura ca întotdeauna, la Alba Iulia nu se va mai duce nimeni, iar guvernanții vor considera că și-au făcut datoria față de ziua națională pentru că "au dat liber" și de 30 noiembrie.
Rog să fiu bine înțeles. Nu aș fi mai mulțumit dacă la Cotroceni s-ar bea șampanie și președintele Klaus Werner Iohannis ar lăcrima ascultându-l pe Furdui Iancu, nici dacă la Alba Iulia s-ar duce tot Parlamentul sau dacă am acoperi toate fațadele blocurilor cu steagul tricolor. Nu aș fi multumit nici dacă s-ar împărți nu mii, ci sute de mii de sarmale.
Aș fi multumit dacă aș fi convins că dezinteresul vizibil pentru sărbătorirea zilei naționale în acest an nu este un punct de pe o agendă a unei politici bine gândită și bine implementată de inhibare a sentimentului de patriotism al românilor.
Convingerea mea este că după 1990 poporul român este supus în mod organizat unei politici de inhibare a patriotismului, de dezvoltare a unui sentiment de inferioritate față de alte culturi și popoare, de negare a valorilor sale culturale și tradiționale, de acceptare a statutului de cetățean european de categoria a II-a.
Mi-e greu să știu cine și unde a conceput și aplicat o astfel de politică, dar dacă ea vine din exterior nu putea fi realizată decât cu complicitate internă.
Pentru a progresa și prospera, România are nevoie de capital și de o conducere onestă și responsabilă, dar nu este îndeajuns. Poate, înainte de orice, România are nevoie de o motivare a populației sale printr-o unire a eforturilor tuturor spre un scop comun. Această unire de interese, conlucrarea și solidaritatea dintre diferitele categorii sociale și generații înseamnă conștiința apartenenței la o națiune, altfel spus, patriotism.
Dacă cineva, orice ar fi și de unde ar fi, dorește răul României, înfometarea sau chiar destrămarea sa, nu ne va ataca nici cu tancuri rusești și nici cu steaguri secuiești. Va miza pe pierderea identității noastre naționale, pe slaba noastră implicare în realizarea unor obiective strategice de interes național, pe umilința cu care abordăm contactele cu mai marii lumii.
Ce facem pentru a contracara o astfel de posibilitate ? În niciun caz printr- o mai fastuasă sărbătorire a zilei naționale ci printr-o mai precisă și determinată acțiune politică.
În acest an extrem de dificil, românii ar fi simțit mai mult însemnătatea acestei zile măcar dacă li s-ar fi clarificat situația zilelor și lunilor ce urmează. Ar fi simțit că sărbătoresc ziua unei țări stabile, echilibrate, cu grijă pentru viitorul cetățenilor săi. Dar, pentru aceasta, politicul ar fi trebuit să iasă din "vacanță" și ar fi trebuit să arate măcar intenția de schimbare.
O schimbare nu demolatoare, așa cum o cer unii, ci o schimbare de concept și mentalitate în sensul obținerii unui consens pe mari proiecte cum sunt legea salarizării, infrastructura, sistemul de irigații, educația, sănătatea, siguranța energetică. Aruncarea poverii guvernării pe umerii unor tehnocrați amatori, doar cu promisiunea unei susțineri în cazul în care vor respecta anumite condiții, este dovada unei dezertări politice căci, indiferent de ce zice așa numita stradă, responsabilitatea pentru viitorul țării o au cei ce au fost aleși, nu cei veniți de urgență de la Bruxelles. Este un climat de profundă nesiguranță pentru cetățeni, aflați acum în conul de incertitudine al unor posibile sau imposibile măriri de salarii și pensii. Mai putem vorbi de patriotism ? Poate doar de cel folcloric.
30.XI.2015

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News