Chef Patrizia Paglieri, o italiancă ce mărturisește că s-a îndrăgostit de România, vorbește pe larg despre viața ei personală și felul în care s-a adaptat pe plaiurile mioritice, în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”.
"Eu cred că dacă m-aș duce înapoi în Italia aș muri de foame. Ar trebui s-o iau cu tot de la capăt. Eu aici am o afacere de douăzeci de ani, am restaurantul meu, am clienții mei dragi de atâția ani. Nu mi-am permis niciodată să fiu dependentă de un bărbat care mâine se poate îndrăgosti de alta. Eu l-am avut pe Francesco de crescut. În plus, dacă a fost altcineva în altă țară, de la o vârstă este foarte greu pentru că niciunul dintre noi nu ar vrea să renunțe la afacerea lui pentru celălalt.
A fost așa viața mea. I-am și zis lui Francesco că e greu să le ai pe toate în viață. De tatăl lui Francesco m-am despărțit când el avea 9 luni. El a renunțat la Francesco și, practic, și noi am renunțat la el", declară Patrizia Paglieri în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", de la Antena Stars.
Ponturi despre rețete delicioase și rapide, dar și informații despre alimentația zilnică a ei și a fiului ei Francesco, Patrizia Paglieri dezvăluie duminică, de la ora 15.45, în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", de la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu