Patronii clinicilor MEDAC, soţii Simona Ateia şi Abd Halal Ateia, şi alte nouă persoane au primit ordonanţe de reţinere în dosarul evaziunii fiscale şi spălării de bani în care au fost făcute, vineri, peste 70 de percheziţii.
Persoanel reţinute vor fi prezentate, sâmbătă, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă.
Procurorii şi poliţiştii bucureşteni au făcut, vineri, 76 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu şi Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane şi la clinici Medas. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Ordonaţele de reţinere au fost emise în urma audierilor de vineri din acest dosar.
Grupul Medas, controlat de soţii Ateia, are şapte clinici medicale şi cinci laboratoare în Bucureşti şi în ţară.
Persoanele suspectate în acest dosar ar fi cumpărat terenuri şi după trei luni le-ar fi vândut fictiv, la preţuri de o sută de ori mai mari, pentru a deduce TVA colectată din vânzarea succesivă, potrivit anchetatorilor.
Totodată, suspecţii ar fi înregistrat în documentele contabile operaţiuni comerciale fictive pentru a diminua baza impozabilă şi a crea scriptic o justificare pentru transferurile de capital între societăţile comerciale din grupul de firme controlat şi pentru a deduce TVA colectată din vânzarea succesivă a terenurilor, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Prejudiciul produs bugetului de stat din rambursări ilicite de TVA se ridică la aproximativ 162 milioane de lei, iar cel prin înregistrarea în contabilitate a unor achiziţii fictive a fost estimat la 160 de milioane de lei.
Procurorii au început, în iulie, urmărirea penală faţă de 13 persoane suspectate de evaziune fiscală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News