Patronul benzinăriei care a făcut litrul de carburant 11 lei, primele explicaţii. Staţia, amendată cu 35.000 lei

Sursă foto: Facebook Mădălin Hinţ
Sursă foto: Facebook Mădălin Hinţ

Patronul staţiei de alimentare care a dat startul scumpirii benzinei şi, ulterior, panicii care a cuprins românii din întreaga ţară, a făcut primele declaraţii. 

Stația de combustibil din Beiuș care a afișat prețul de 11,1 lei/litru, atât la benzină, cât și la motorină, stârnind panică printre șoferi, are propria politică comercială peste care compania nu poate interveni, au anunțat joi reprezentanții MOL. Prin intermediul unui comunicat de presă, MOL România anunță că se delimitează de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației.

Totodată, reprezentanții companiei explică faptul că nu poate interveni peste strategia economică a stațiilor partenere, precum cea din Beiuș.

"În România, MOL are două modele de operare, stațiile proprii și stațiile MOL Partener, în regim de franciză, care vând carburanți MOL (au statutul de competitori direcți pentru stațiile proprii) și au o politică comercială proprie, în care MOL nu intervine, conform normelor legale în vigoare. Așa se explică situația prețului practicat în stația MOL Partener din Beiuș și care, de altfel, nu a fost una singulară, mai multe stații aparținând și altor companii cu același profil, având o practică asemănătoare. Astfel, rețeaua MOL România nu are control asupra prețurilor practicate de stația din Beiuș sau de ceilalți parteneri-franciză”, au transmis joi, reprezentanții MOL România Petroleum Products SRL.

Ce spune patronul staţiei din Beiuş, prima care a mărit preţurile

O fotografie cu o stație partener MOL din Beiuș, care a afișat prețul de 11,1 lei/litru la benzină și la motorină, a stârnit panică printre șoferi. Aceștia au luat cu asalt stațiile de carburant din întreaga țară formând cozi uriașe.

Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex, firmă care deţine în Beiuş două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie, a declarat că depozitul de carburant l-a cumpărat cu 8,6 lei/litru. 

"Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul", a declarat miercuri Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex.

"S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi (miercuri) era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol", a declarat Degău, conform Bihoreanul.

Staţia din Beiuş, amendată cu 35.000 lei 

Stația de la Beiuș, de unde a pornit întreaga isterie privind prețurile mari la combustibil, după ce a vândut carburant la prețul de 11 lei per litru, a fost amendată cu 35.000 de lei, a anunțat, joi, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.

În total, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 70 de stații de carburnat din țară și a aplicat amenzi în valoare totală de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor care are pe teritoriul României 215 stații de carburant. Odată cu amenda, a fost semnat și propus ordinul președintelui ANPC de încetare a practicilor concurențiale incorecte pentru acest furnizor.

„Stația de la Beiuș, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.), prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat, a fost amendată cu 35.000 lei, de asemenea fiind propusă și semnată și în acest caz, decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte, mai exact de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, pe lângă sancțiunea aplicată, implică și revenirea la prețul anterior”, a spus Cărbunaru, conform Mediafax.

În urma controalelor s-a stabilit că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel