Patronul Omnia Turism, George Negru, s-a sinucis. S-a întâmplat luni dimineață, când el a decis să sară de la etajul blocului unde locuia.
”Sincere condoleanțe pentru cel care a fost colegul și directorul nostru, domnul GEORGE NEGRU! Colectivul îndurerat!” este ultimul mesaj publicat pe pagina de Facebook a Omnia Turism.
Printre nenumăratele mesaje de condoleanțe și despre omul George Negru, care era foarte apreciat, sunt și mesaje ale turiștilor care se gândesc la vacanțele lor.
”Condoleante! Daca nu intra in insolventa nu putem recupera nici un ban pe excursii. Depinde de numarul de actionari, de asigurarea pe care o are agentia. Eu sper sa nu fie afectata agentia ca este cea mai mare agentie tour operatoare, ar baga in colaps si alte agentii.” scrie o persoană într-un comentariu, iar o altă persoană notează: ”Nu cred ca mai recuperam nimic. Traim in Romania doamna, din pacate!”.
Patronul Omnia Turism s-a sinucis aparent din cauza problemelor financiare. Compania nu este în insolvență și nu se știu deocamdată alte informații.
”Sincere condoleanțe ! Oare vom mai recupera banii pentru excursiile plătite integral pt anul 2018?” se întreabă o altă persoană.
”Sincere condoleante. Nu cred ca trebuie sa va faceti griji pt bani. A fost cel mai corect om pe care l-am cunoscut in viata si nu cred ca se va dezice nici acum.Sper ca visul lui sa mearga mai departe.” a scris un alt internaut.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu