Patru agenţi de poliţie, trimişi în judecată pentru luare de mită

Patru agenți de poliție sunt anchetați pentru luare de mită. Ei au fost arestați preventiv. 

Patru agenți de poliție, toţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt - Serviciul Rutier, au fost trimiși în judecată în stare de libertate, sub control judiciar, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual şi uz de fals - pentru unul dintre poliţişti şi câte o infracţiune de luare de mită pentru ceilalţi trei agenţi de poliţie.

În fapt, la data de 19 martie 2019, la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Olt a fost înregistrată sesizare din oficiu cu privire la faptul că doi dintre cei 4 agenţi de poliţie pretind şi primesc sume de bani de la conducătorii auto depistaţi în trafic pe raza judeţului Olt, cu abateri de la normele rutiere, în scopul nesancţionării acestora.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt

În baza ordonanţelor de delegare lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul SJA Olt împreună cu cei din cadrul Direcţiei Anchete, au desfăşurat o serie de activităţi de procedură penală care au condus la organizarea şi prinderea în flagrant, la data de 10 martie 2020, a celor patru inculpaţi, în timp ce primeau 400 lei cu titlul de mită de la un conducător auto pentru a nu fi sancţionat.

Cu prilejul prinderii în flagrant, asupra poliţiştilor au fost găsite mai multe sume de bani însumând 2770 lei, 1090 euro şi 90 de lire sterline, sume ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări a mai rezultat faptul că, în noiembrie 2019, unul dintre agenţii de poliţie a mai primit şi suma de 300 lei, oferită cu titlu de mită, de la un alt conducător auto, căruia i-a consemnat în procesul verbal de constatare a contravenţiei o situaţie nereală, care să-i permită sancţionarea mai blândă, document înaintat pentru a fi implementat în baza de date şi a trimiterii în debit a sancţiunii contravenţionale.

Arestați preventiv pentru 30 de zile 

Prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 11 martie 2020, s-a dispus reţinerea celor 4 inculpaţi pe o perioada de 24 ore, iar Tribunalul Olt a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioada de 30 de zile. O săptămână mai târziu, la data de 17 martie 2020, Curtea de Apel Craiova a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

La data de 24 aprilie 2020, s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de bani menţionate anterior şi poprire pe sumele de bani din venitul salarial a 3 dintre inculpaţi, precum şi pe venitul realizat din pensia de serviciu a unuia dintre inculpaţi care s-a retras din activitate pe parcursul cercetării penale, în vederea confiscării speciale şi a garantării executării cheltuielilor judiciare, măsură dusă la îndeplinire de către efectivele S.J.A. Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel