Patru persoane şi câteva sute de oi, salvate după ce au rămas izolate între ape la Valea Moldovei, judeţul Suceava.
Pompierii militari au salvat patru persoane şi câteva sute de oi rămase blocate între ape la Valea Moldovei şi au intervenit pentru evacuarea apei în mai multe localităţi, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, iniţial, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) a trecut peste apă două persoane, iar celelalte două au rămas să aibă grijă de animale.
Ulterior, pompierii militari, împreună cu SVSU Valea Moldovei, au salvat cele două persoane şi cele aproximativ 400 de oi, care au fost trecute peste apă în siguranţă. Nicio persoană nu a suferit leziuni şi nici nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cod galben în Suceava
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai afirmat că pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore şi în mai multe localităţi pentru decolmatarea unor podeţe sau pentru evacuarea apei din gospodării.
În urma ploilor abundente, au fost colmatate două podeţe la Câmpulung Moldovenesc şi inundate o curte şi un beci, iar în comuna Slatina au fost inundate zece curţi, nouă beciuri şi două anexe.
Alte două anexe au ars după ce au fost lovite de trăsnet în comuna Muşeniţa.
Judeţul Suceava se află sub cod galben de ploi abundente până vineri seara.
Vezi şi: Meteo: Avertisment pentru mai mult de jumătate din ţară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu