O familie din comuna Moara Vlăsiei, Ilfov, aşteaptă Sărbătorile, înconjurată de sărăcie şi neputință.
Patru copii îl aşteaptă pe Moş Crăciun, ghemuiţi şi îmbrăţişaţi într-un pat dărăpănat, mai mult improvizat. Trei fete şi un băieţel zâmbesc cu inocență şi se lasă fotografiaţi de o tânără care vrea să le întindă o mână de ajutor. Nu se împotrivesc. Îşi doresc ca Moş Crăciun să nu îi sară anul acesta. Toții copiii se pregătesc pentru această perioadă din an, mult aşteptată, iar ei nu trebuie să facă excepție de la regulă.
Cei mici locuiesc alături de părinții lor. Cât timp cei doi se află la lucru, sunt lăsați în grija unui unchi, bărbatul fiind bolnav de diabet. Oricine doreşte să îi ajute poate lua legătura cu tânăra care a făcut public cazul pe Facebook. Dar din dar se face Rai!
"Aşa cum am promis, am revenit cu detalii şi poze privind familia din Moara Vlăsiei! Sunt patru fraţi: Elena 11 ani, Maria 9 ani, Luigi 6 ani şi Alexia 2 ani. Au nişte condiţii groaznice, dar veţi vedea singuri din poze. Nevoile lor sunt multe. Orice de care vă puteţi lipsi, de la haine, jucării, rechizite, lemne pentru foc, o canapea, orice, le puteţi trimite pe adresa mea sau mă puteţi contacta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News