Armata americană anunţă că a ucis la sfârşitul lui august patru lideri ai grupării Stat Islamic în Irak.
Armata SUA a anunţat vineri că a ucis la sfârşitul lui august patru lideri ai grupării Stat Islamic în Irak. Astfel, armata americană a precizat faptul că raidul a fost efectuat în coordonare cu forţele de securitate irakiene, în vestul Irakului, iar printre cei patru lideri uciși se află și şeful operaţiunilor din această ţară, informează Agerpres, citând AFP.
"Această operaţiune a vizat lideri SI şi a contribuit la perturbarea şi subminarea capacităţii SI de a organiza şi conduce operaţiuni", a declarat Comandamentul SUA pentru Orientul Mijlociu (Centcom), adăugând că 14 membri ai SI au fost ucişi în total în acest raid efectuat pe 29 august.
La două zile după raid, armata americană a anunţat că şapte soldaţi americani au fost răniţi într-o operaţiune de amploare desfăşurată cu forţele de securitate irakiene împotriva SI în vestul ţării.
Serviciile de informaţii irakiene au declarat că operaţiunea a avut loc după "mai mult de două luni de supraveghere prin mijloace umane şi tehnologice", făcând posibilă localizarea a "patru adăposturi" folosite de SI.
Acestea au mai menţionat că este probabil ca printre cei ucişi în raid să fie "lideri de rang înalt".
Potrivit Centcom, cei patru lideri ai organizaţiei din Irak ucişi sunt Ahmad Hamid Hussein Abd-al-Jalil al-Ithawi, şeful operaţiunilor în Irak; Abu Hammam, şeful operaţiunilor în vestul ţării; Abu-Ali al-Tunisi, şef dezvoltare tehnică; şi Shakir Abud Ahmad al-Issawi, responsabil pentru operaţiunile militare din vestul Irakului.
Irakul şi-a declarat "victoria" împotriva SI la sfârşitul anului 2017, dar celule jihadiste rămân active în ţară şi continuă să atace sporadic personalul armatei şi al poliţiei, în special în zonele rurale şi izolate, departe de marile oraşe.
Statele Unite au aproximativ 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, ca parte a coaliţiei internaţionale creată în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic. Alianţa include personal din alte câteva ţări, în special Franţa şi Marea Britanie.
"Centcom rămâne angajată să asigure înfrângerea Stat Islamic, care continuă să ameninţe Statele Unite, pe aliaţii şi partenerii noştri, precum şi stabilitatea regională", a declarat şeful Centcom, generalul Erik Kurilla, citat în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu