Sunt şi lucruri pe care preşedintele SUA nu are voie să le facă pe durata mandatului, deşi este cel mai puternic om din lume.
"Serviciile Secrete fac eforturi considerabile pentru a planifica, coordona şi securiza toate activităţile preşedintelui. Spre exemplu, vorbitul cu un prieten la telefon sau prin apel video se poate face doar dacă linia este securizată", a spus Matt Pisnker, profesor de Securitate Naţională la Universitatea Virginia.
"Mersul la film nu este o opţiune. Trebuie adus filmul la Casa Albă", a mai spus Pinsker. Aşadar, mersul într-un cinematograf, cu o cutie mare de popcorn, alături de alte zeci de persoane, nu este ceva ce preşedintele să poată face. Evident, din motive de siguranţă, scrie rd.com.
"Şofatul clar nu este permis. Preşedintele este condus într-un vehicul securizat de un individ care a parcurs o pregătire intensivă pentru situaţii de urgenţă", a mai spus profesorul. Iar situaţia, se pare, durează şi după ce preşedintele pierde mandatul. Spre exemplu, Joe Biden nu a avut voie să conducă timp de 6 luni după ce nu a mai fost vicepreşedintele lui Barack Obama. Da, restricţia se aplică şi vicepreşedinţilor.
Iar restricţia se aplică şi Primei Doamne.
"Vreau să fac lucruri mărunte, cum ar fi să deschid o fereastră. Într-o zi, ca recompensă, agentul care conducea garda mea m-a lăsat să am geamurile deschise la maşină în drumul spre Tabăra David. Au fost cam cinci minute. Astfel de libertăţi le considerăm banale", a declarat Michelle Obama, cu doar câteva zile înainte ca Barack Obama să îşi termine al doilea mandat la Casa Albă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu