Patru mașini au fost implicate într-un accident, în Botoșani

Accident
Accident

Două persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule, la Botoşani.

Alegeri prezidentiale 2024

Două persoane, printre care o minoră, au fost rănite, joi, într-un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule, pe Şoseaua Iaşiului din municipiul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, citează Agerpres.

Potrivit sursei citate, accidentul a fost produs de şoferul unui autoturism care circula dinspre municipiul Botoşani către Iaşi. Autoturismul acestuia rula pe banda întâi, iar la un moment dat a schimbat banda din cauza unui obstacol pe partea carosabilă, semnalizat cu indicator de ocolire. Pe fondul schimbării bruşte a direcţiei de mers, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii, a derapat, a lovit bordura din dreapta şi a fost proiectat pe sens opus, unde a lovit lateral un alt autoturism care circula regulamentar către Botoşani.

Ulterior, autoturismul lovit a ajuns pe sensul opus, unde a colizionat cu alte două autovehicule, un autoturism şi o autoutilitară.

"Din accident avem două victime, o pasageră de 16 ani dintr-un autoturism şi şoferul unul alt autoturism. Toţi şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. A fost restricţionat traficul pe perioada cercetărilor la faţa locului, circa 40 de minute", a afirmat Nenişcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel