Un bărbat a fost arestat în sudul Californiei după o serie de jafuri şi atacuri cu cuţitul, soldate cu patru morţi, informează vineri BBC şi EFE.
Potrivit EFE, poliţia l-a identificat pe Zachary Castaneda, în vârstă de 31 de ani, ca fiind presupusul autor al celor opt atacuri soldate cu patru morţi şi doi răniţi, produse în mai puţin de trei ore, joi, în oraşele Garden Grove şi Santa Ana din comitatul Orange, la circa 60 km de Los Angeles.
Şeful Departamentului de poliţie din Garden Grove, Tom DaRe, a subliniat joi că suspectul este membrul unei bande şi are un trecut de delincvenţă pe baza căruia "ar fi trebuit să rămână după gratii".
Suspectul era înarmat cu "două cuţite foarte mari tip macetă" şi "şi-a atacat victimele cu foarte mare brutalitate", a explicat un alt ofiţer din Garden Grove, Carl Whitney.
Victimele sale sunt doi vecini, un agent de securitate de la un supermarket şi un angajat de la un restaurant Subway.
Incidentul a început după-amiaza, când poliţia a primit un apel de la două persoane care au reclamat că apartamentul lor a fost spart, au relatat media americane. La scurt timp după aceea, a fost raportat un jaf la o brutărie din Garden Grove.
Potrivit poliţiei, de la brutărie suspectul s-a întors în complexul de apartamente din apropiere unde locuia şi unde a înjunghiat mortal doi oameni, după o presupusă altercaţie.
La două ore de la primul apel la poliţie, suspectul ar fi atacat la o benzinărie un alt bărbat, căruia aproape că i-a retezat nasul.
Detectivii au localizat maşina suspectului în parcarea unui supermarket 7-Eleven din Santa Ana, unde acesta şi-a şi făcut în scurt timp apariţia, având asupra sa un cuţit şi o armă pe care o luase de la agentul de pază ucis. La arestarea sa, poliţiştii au fost informaţi că suspectul ucisese şi un angajat de la un restaurant Subway din apropiere.
Între timp bărbatul ar fi jefuit şi o agenţie de asigurări, rănind un angajat al acesteia, precum şi o casă de amanet. Suspectul a fost surprins de camerele de supraveghere din mai multe locaţii.
"Este prima dată în 30 de ani de când lucrez aici când ne confruntăm cu aşa ceva. Este răul întruchipat", a spus Whitney, potrivit CNN.
Poliţia mai spune că atacurile "nu au avut nimic de-a face" cu rasa, menţionând că atât suspectul, cât şi majoritatea victimelor sale sunt hispanici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu