Patru perimetre petroliere din România, în suprafaţă de 100. 000 de acri (un acru=4047 m.p.), au fost concesionate sârbilor de la Naftna Industrija Srbije (NIS), care aparțin de rușii de la Gazprom.
Sârbii au anunţat că au semnat un acord cu East West Petroleum Corp (EWP), care a obținut de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) concesiunea a patru perimetre petroliere: EX-2 (Tria), EX-3 (Băile Felix), EX-7 (Periam) si EX-8 (Biled), conform unui comunicat oficial al celor două companii. Până să intre în vigoare, acordul trebuie aprobat de Guvernul României.
Programul de explorare presupune înființarea a 12 sonde în cele patru perimetre. NIS va avea 85% și va finanța toate lucrările de mediu, achizițiile și costurile de foraj. În schimb, East West Petroleum Corp va avea o pondere de 15%. NIS, cea mai mare companie petrolieră din Serbia, este detinuța în proporție de 51% de Gazprom Neft.
De remarcat că România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcție de rezervele estimate de țiței, cu 600 de milioane de barili. Cantitatea reprezintă cam 11% din totalul rezervelor UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News